theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 August 2024, 14:40
648
Copiază linkul
Link copiat

Festivalul Chitarelor: Voie bună și muzică de suflet pe malul Nistrului

Festivalul Chitarelor, în memoria lui Iurie Sadovnic Orheianu revine în cea de-a treia ediție cu un nou concept.

Festivalul Chitarelor: Voie bună și muzică de suflet pe malul Nistrului.
Festivalul Chitarelor: Voie bună și muzică de suflet pe malul Nistrului.

Potrivit organizatorilor, anul acesta, Festivalul Chitarelor va avea un nou concept, dar își păstrează amploarea și accesibilitatea, transmite stiri.md.

Astfel în prima zi de festival, în data de 23 august, toată acțiunea se va desfășura în satul Susleni din raionul Orhei, unde Maestrul Iurie Sadovnic Orheianu a copilărit. 

„În satul său de suflet, vom desfășura un simpozion cu participarea oamenilor de artă, oamenilor care l-au cunoscut și împreună cu care a activat, atât pe plan profesional, cât și în viața de zi cu zi”, comunică organizatorii.

Ziua a doua, data de 24 august, va fi dedicată în totalitate părții festive. 

„A doua zi vom fi în satul Lopatna, pe malul bătrânului Nistru, unde vor evolua artiști de talie internațională”, declară reprezentanții evenimentului.

Totodată, organizatorii promit un program spectaculos ce va include prestații de neuitat a celor mai profesioniste chitare din Republica Moldova și România.

„Atmosfera incendiară va fi menținută de multă muzică bună, pop, rock, folk și cântece haiducești. Alături de Nicu Țărnă și Gândul Mâței vor evolua Pavel Stratan, formațiile Acord, Lacrima, Nordika, Roman Zez Cover Band, Gicu Cimbir, Ricu Vodă, Sergiu Țurcanu și Onix Band, oaspeții din România Trupa „Alb Negru, Emeric Imre și mulți, mulți alții”, menționează reprezentanții.

Evenimentul va începe pe 24 august la ora 12:00, pe malul râului Nistru în satul Lopatna, raionul Orhei.

Intrarea este liberă.

Festivalul Chitarelor va culmina cu tradiționalul rug de noapte, în preajma cărui vă fi instalată zona microfonului liber!

Festivalul Chitarelor: Voie bună și muzică de suflet pe malul Nistrului

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat