Energocom, acuzată de deturnarea a 18 milioane de lei pentru un sistem informațional nefuncțional
Deputatul Constantin Cuiumju solicită audierea în Parlament a conducerii companiei Energocom.

Cererea vine după ce întreprinderea a cheltuit aproximativ 18 milioane de lei pentru un sistem informatic de facturare care trebuia să devină funcțional la 1 iunie, însă nici până acum nu a fost pus în funcțiune.
Potrivit deputatului din fracțiunea „Partidul Nostru”, după ce Energocom a preluat funcția de furnizor de gaze naturale, compania a decis să dezvolte o nouă platformă de facturare, încheind un contract în valoare de aproximativ 18 milioane de lei. El a subliniat că aceste cheltuieli vor fi ulterior incluse în tarif, ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, le vor plăti consumatorii, scrie logos-pres.md.
„Contractul a fost semnat în noiembrie, iar sistemul trebuia să funcționeze până la 1 iunie. Astăzi vedem realitatea: nu funcționează. Facturile pentru iunie vor fi emise abia în august, iar până atunci oamenilor li se propune să plătească în avans”, a declarat Constantin Cuiumju.
Deputatul a criticat și conducerea companiei, menționând că directorul general al Energocom primește peste un milion de lei pe an, în timp ce proiectul, pentru care au fost cheltuiți milioane din fonduri publice, nu a fost finalizat în termenul stabilit.
„Directorul general al Energocom declară un venit de peste un milion de lei pe an, însă conducerea companiei nu este capabilă să lanseze sistemul pentru care au fost cheltuiți milioane de bani publici”, a subliniat el.
Constantin Cuiumju a pus, de asemenea, sub semnul întrebării necesitatea achiziționării unui nou sistem informațional, menționând că, conform informațiilor disponibile, compania avea deja o platformă funcțională pentru emiterea facturilor. În acest context, Constantin Cuiumju a anunțat că intenționează să ceară audierea directorului general al Energocom în Parlament.
„Vreau ca directorul general al Energocom să răspundă clar de ce au fost cheltuiți 18 milioane de lei, cine va răspunde pentru faptul că sistemul încă nu funcționează și pe ce temei a fost făcută această achiziție”, a declarat deputatul din Partidul Nostru.


