Un fost deputat, achitat pentru trădare de patrie, va primi o despăgubire de peste un milion de lei
Fostul deputat Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie, dar reabilitat după ce procurorii și-au retras învinuirile, va primi de la stat aproape 1,7 milioane de lei despăgubiri.

Decizia a fost pronunțată marți, 15 octombrie, de Judecătoria Chișinău, relatează Anticoruptie.
Iurie Bolboceanu a fost reținut la 17 martie 2017, la trei ani după ce a părăsit fracţiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Ex-deputatul a fost acuzat că, fiind racolat de către ofiţerii Direcţiei Principale de Informaţii a Statului-Major General al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, a colectat şi a transmis informaţii de interes naţional pasibile să fie utilizate în dauna Republicii Moldova.
Sentința de condamnare a lui Iurie Bolboceanu a fost pronunțată la 13 martie 2018, cu patru zile înainte de expirarea termenului de un an de aflare în arest preventiv.
Procesul de judecată s-a desfășurat cu ușile închise, iar Bolboceanu a pledat nevinovat pe durata întregului proces.
După retragerea PDM de la guvernare, Curtea de Apel Chișinău l-a eliberat pe Bolboceanu din arest, a anulat sentința de condamnare și a remis dosarul la rejudecare în prima instanță.
În martie 2023, Iurie Bolboceanu a precizat pentru portalul Anticoruptie.md că va insista ca procurorul care i-a fabricat dosarul şi judecătorul care l-a condamnat să fie pedepsiţi penal. Tot atunci, fostul democrat a precizat că intenţionează să solicite despăgubiri morale pentru calvarul prin care a trecut.


