theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Iunie 2025, 20:46
3 043
Copiază linkul
Link copiat

Gestionarea deșeurilor solide: R. Moldova va beneficia încă de 600.000 de euro

Republica Moldova va beneficia de un grant suplimentar de 600.000 de euro pentru realizarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Astfel, valoarea grantului crește la 1,6 milioane de euro.

Gestionarea deșeurilor solide: R. Moldova va beneficia încă de 600.000 de euro.
Gestionarea deșeurilor solide: R. Moldova va beneficia încă de 600.000 de euro.

În acest sens, un amendament la Acordul de grant încheiat de Ministerul Mediului și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost examinat de membrii Comisiei economie, buget și finanțe, scrie rupor.md.

Cu acest grant, suma totală a finanțării proiectului ajunge la 1,6 milioane de euro. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru încheierea contractelor de consultanță și asistență tehnică, necesare pentru implementarea eficientă a proiectului.

Anterior, BERD a mai oferit un împrumut de 25 de milioane de euro pentru realizarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Acesta are drept scop implementarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide. Totodată, vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, precum și va fi sistată activitatea depozitelor de deșeuri neautorizate.

De menționat că proiectul urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat