Au trecut doi ani de la dispariția Mădălinei în SUA: Poliția nu se va opri din căutări
Acum doi ani, Mădălina Cojocari, o fetiță din Moldova care s-a mutat în Statele Unite împreună cu mama ei, a dispărut.

Poliția continuă căutările active, declarând că nu se va opri până nu o va găsi pe fată. Reprezentanții autorităților susțin că, deși publicul solicită informații suplimentare, anumite detalii ale anchetei rămân confidențiale, potrivit unimedia.info.
„Nu am abandonat acest caz. Continuăm să lucrăm cu aceeași hotărâre. Știm că oamenii au nevoie de mai multe informații și vrem să le oferim. Totuși, ancheta este în desfășurare și anumite date nu pot fi divulgate”, se spune în declarația Poliției.
Reprezentanții Poliției subliniază că au fost alocate mii de ore pentru anchetă și toate indiciile disponibile au fost verificate cu atenție.
Anul acesta, mama Mădălinei, Diana Cojocari, și-a recunoscut vina pentru că nu a anunțat autoritățile despre dispariția fiicei sale. După recunoașterea vinovăției, ea a fost eliberată și s-a întors în Moldova.
Tatăl vitreg al Mădălinei, Christopher Palmiter, a fost găsit vinovat, dar a făcut apel, iar procesul continuă.
Amintim că pe 12 decembrie 2022, un reprezentant al școlii Mădălinei a mers la domiciliul acesteia pentru a verifica absențele repetate, dar nimeni nu a deschis ușa. A doua zi, pe 14 decembrie, Diana Cojocari a contactat reprezentanții școlii și a spus că va veni la întâlnire cu fiica sa. Totuși, în timpul întâlnirii, ea a declarat că Mădălina a dispărut și că ultima dată a văzut-o pe 23 noiembrie, la ora 22:00.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.