theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Martie 2025, 08:18
8 721
Copiază linkul
Link copiat

Un bloc din Criuleni, destinat angajaților școlii profesionale, se află în stare avariată

Un bloc cu cinci etaje din Criuleni, destinat angajaților școlii profesionale din oraș, se află într-o stare avariată de peste 30 de ani.

Un bloc din Criuleni, destinat angajaților școlii profesionale, se află în stare avariată.
Un bloc din Criuleni, destinat angajaților școlii profesionale, se află în stare avariată.

Construcția, începută în 1992, a fost abandonată din lipsă de finanțare, iar în ultimii 15 ani nu a fost investit niciun leu, potrivit jurnaliștilor de la Cu sens.md, transmite newtv.md.

Profesorii care ar fi trebuit să primească apartamente de serviciu și-au pierdut speranța că vor mai locui vreodată în clădirea promisă. Între timp, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pentru finalizarea proiectului ar fi necesare încă aproximativ cinci milioane de euro, iar autoritățile nu intenționează să aloce fonduri pentru acest bloc în viitorul apropiat, prioritare fiind căminele și instituțiile în care se desfășoară activitatea didactică.

Imobilul, situat la 15 minute de centrul orașului, fusese proiectat pentru a oferi locuințe de serviciu pentru 20 de angajați ai școlii profesionale din Criuleni. Lucrările de construcție au început în 1992, dar în 1996 au fost oprite din lipsă de fonduri. În 2002, proiectul a fost reluat, însă doar o parte dintre investiții au fost realizate.

Începând cu 2006, antreprenorul responsabil a încetat să mai execute lucrările, iar din 2011 construcția a fost complet abandonată.

Conform documentelor oficiale, între 2002 și 2011, Ministerul Educației și Cercetării a alocat pentru acest proiect aproape cinci milioane de lei, însă doar 3,9 milioane de lei au fost investiți efectiv. Spre exemplu, în 2009, din cei 600.000 de lei alocați, s-au cheltuit doar 129.000 de lei, iar în 2011, dintr-un buget de 550.000 de lei, nu s-a utilizat niciun leu.

În prezent, clădirea este într-un stadiu avansat de degradare. Deși în unele apartamente au fost instalate toalete, prize și calorifere, rețelele de electricitate și încălzire nu funcționează. Bucăți din streașină stau să cadă, pereții sunt deteriorați, iar mai multe geamuri sunt sparte.

În incintă sunt doi paznici care încearcă să prevină deteriorarea suplimentară a clădirii.

Mihai Racu, unul dintre paznici, spune că mai mulți copii au spart ferestrele și că starea blocului se agravează.

„Noi suntem doi paznici care stăm aici zi de zi. Păzim clădirea cât putem, dar copiii tot mai aruncă pietre în geamuri. Mai e de lucru mult până să fie locuibilă casa asta”, a declarat Mihai Racu.

Celălalt paznic, Vladimir Sușițchi, fost inginer-șef la unul dintre furnizorii naționali de energie electrică, afirmă că infrastructura electrică este complet distrusă.

„Cablurile pentru electricitate au fost instalate acum 30 de ani. Ele nu mai sunt funcționale. Trebuie înlocuite complet”, a spus Vladimir Sușițchi.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat