Traseu modificat pentru autobuzul nr. 21 în comuna Bubuieci până la sfârșitul lunii
Autobuzul nr. 21, care face legătura între satul Bubuieci și strada Meșterul Manole din Capitală, va circula pe un traseu modificat până la sfârșitul lunii.

Potrivit Primăriei Chișinău, măsura a fost luată în contextul lucrărilor de îndepărtare a stratului vechi de asfalt de pe strada Ștefan cel Mare din comuna Bubuieci, transmite ipn.md.
Potrivit municipalității, în perioada lucrărilor, autobuzele vor circula pe un traseu deviat în raza comunei Bubuieci. Astfel, pe sensul de deplasare spre capitală, unitățile de transport vor fi redirecționate de pe strada Ștefan cel Mare pe străzile Mihail Frunze și Toader Bubuiog, după care își vor continua itinerarul stabilit.
Pe sensul de întoarcere, ruta va fi deviată de pe strada Toader Bubuiog pe strada Mihail Frunze, apoi pe strada Ștefan cel Mare, cu revenire la traseul obișnuit.
Autoritățile municipale recomandă călătorilor să țină cont de modificările operate și să își planifice deplasările în funcție de noul itinerar.


