O fată homosexuală acuză polițiștii de intimidare: IGP prezintă propria versiune
O tânără din Republica Moldova ar fi fost intimidată de doi polițiști și i s-ar fi cerut bani, potrivit unei relatări făcute publice de administratoarea Genderdoc, Angelica Frolov.

Cazul a stârnit reacții, iar Poliția vine cu o poziție oficială, respingând acuzațiile, transmite omniapres.md.
Frolov susține că tânăra ar fi fost oprită în stradă, iar polițiștii i-ar fi luat telefonul și i-ar fi verificat fotografiile personale. „I-au spus că este ilegal să fii homosexuală și că, dacă nu vrea probleme, să le dea 3.000 de lei”, a relatat aceasta. Potrivit activistei, fata a refuzat să plătească, iar oamenii legii ar fi plecat în grabă, lăsând-o în stare de șoc.
În replică, Inspectoratul General al Poliției (IGP) respinge aceste acuzații și oferă o altă versiune a incidentului. Potrivit instituției, intervenția a avut loc în sectorul Botanica al Capitalei și a fost determinată de comportamentul considerat suspect al tinerei.
„Aceasta se uita frecvent în telefon și, simultan, părea să caute ceva pe jos, aspecte care au ridicat suspiciuni cu privire la posibile activități asociate consumului sau deținerii de substanțe interzise”, precizează IGP.
Poliția susține că persoana a fost legitimată, iar telefonul a fost verificat sumar, după care echipajul și-a continuat patrularea. Instituția subliniază că „informațiile vehiculate în spațiul public nu reflectă realitatea” și că intervenția „nu are nicio legătură cu discriminarea comunității LGBT”.
Totodată, IGP face apel la responsabilitate în spațiul public, solicitând ca informațiile să fie prezentate corect și să fie evitate acuzațiile nefondate la adresa Poliției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.