Daniel Vodă: Pe 2 martie, în Capitală va fi organizat Marșul Memoriei
Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, anunță că în data de 2 martie cetățenii sunt invitați să se alăture Marșului Memoriei din punctul de pornire din Piața Marii Adunări Naționale.

Activitățile de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 vor începe duminică, 2 martie, la ora 10.00, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, relatează noi.md.
La eveniment vor participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean.
La ora 10.20, cei trei lideri se vor alătura veteranilor războiului de pe Nistru la Marșul Memoriei. Coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată”, în frunte cu port-drapelul și Fanfara Militară, urmată de studenți de la Academia de Poliție care vor duce portretele eroilor căzuți în lupte, militari, reprezentanții Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger” și ai Inspectoratului General de Carabinieri.
La Complexul Memorial „Eternitate”, de la ora 11:10, va fi organizat un miting de doliu, iar la 11:30 va fi ținut un minut național de reculegere.
După rostirea discursurilor, participanții la manifestație vor depune flori la monumentul „Maica Îndurerată”, iar foștii combatanți vor fi invitați la un prânz ostășesc.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


