Ciochină a angajat trei avocați pentru apărare: Susține că nu el era la volan
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal un adolescent de 14 ani este apărat în instanțe de trei avocați.

Potrivit JurnalTV, apărătorul Dumitru Bulica, care anterior refuzase să-l reperezinte pe Ciochină în instanțe și-a reluat activitatea și susține că fostul primar de Boldurești nu este vinovat de moartea lui Mihăiță. „Accidentul a fost comis în cu totul alte circumstanțe și de altă persoană”, a menționat Bulica, transmite noi.md.
Avocatul susține că dosarul ar fi fost fabricat din motive politice.
Pe data de 29 aprilie a avut loc a 29-a ședință de judecată, iar învinuitul a refuzat din nou să facă declarații, însă avocatul său Dumitru Bulica susține că acesta a fost acuzat pe nedrept.
„El nu este vinovat în comiterea acestui tragic accident. Apărarea consideră că aces caz a fost comis în cu totul alte circumstanțe și de altă persoană. Noi nu am fost la fața locului și nu putem spune cine este acea persoană”, a comentat Dumitru Bulica.
Șeful Inspectoratului de Poliție Nisporeni, care a fost audiat în calitate de martor a declarat că el fost înștiințat despre accident de către directorul adjunct al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, precum că Nicanor Ciochină ar fi principalul suspect în acel accident.
„La dată când a fost comis accidentul, eu mă aflam în concediu și nu cunosc mai mult decât ceea ce am transmis și instanței. Atât apărătorii cât și Nicanor Ciochină vor să inducă în eroare opinia publică și au declarat anumite minciuni. Nu mă aflu în niciun fel de relații cu Ciochină”, a menționat Sergiu Andronache.
Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie 2024. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.