theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
1 Septembrie 2025, 17:44
11 089
Copiază linkul
Link copiat

Cernăuțeanu: Dacă Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău

„Dacă doamna Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău” . Este declarația șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Acesta a explicat de ce nu au putut să se desfășoare așa-zisele proteste anunțate de Ilan Șor și Marina Tauber, pentru sfârșitul lunii august curent.

Cernăuțeanu: Dacă Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău.
Cernăuțeanu: Dacă Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău.

Potrivit șefului IGP, legislația prevede că organizatorul unui protest și persoana de contact trebuie să fie prezenți fizic la fața locului pentru ca evenimentul să se desfășoare legal. În acest caz, deși Marina Tauber a depus documentele necesare la Primărie, ea nu a participat la ședința de stabilire a regulilor de întrunire și nu s-a implicat direct în organizarea protestului. Totodată, Cernăuțeanu a explicat că nu poate fi vorba despre un protest în adevăratul sens al cuvântului, dacă oamenii sunt plătiți și impuși să vină pentru a susține o idee sau alta, transmite noi.md cu referire la agora.md.

„Conform legii organizatorul și persoana de contact, nemijlocit, trebuie să fie prezenți la fața locului. Fizic trebuie să vină acolo. Eu, sincer, îmi asumam autorizarea și permiterea acelui protest, și era pe conștiința mea dacă venea Marina Tauber să-l organizeze. Dar ea nu era. Și înțelegem care este logica... Dacă doamna Tauber vrea cu adevărat să facă un protest, o invităm la Chișinău”, a declarat Cernăuțeanu.

„Iată aici înțelegem și trebuie să deducem credibilitatea exponenților organizației criminale Șor. Atunci când ei declară sus și tare, iar oamenii trebuie să aibă încredere în ceea ce declară ei...”, a adăugat el.

Cernăuțeanu a mai amintit că Tauber a afirmat anterior că nu va părăsi teritoriul Republicii Moldova și va rămâne alături de alegători.

„Și iată, am văzut. Acum trebuie să înțelegem dacă mai merită credibilitate această cetățeancă”, a subliniat șeful IGP.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat