O parte a sectorului Sculeni a rămas fără curent electric: Circa 2.450 de consumatori, afectați
Compania Premier Energy Distribution informează că astăzi, 1 iulie, la ora 15:58, a avut loc o deconectare de urgență a energiei electrice în sectorul Sculeni din Capitală.

Fără electricitate au rămas consumatorii din mai multe zone, inclusiv străzile 27 martie 1918, Baiera Sculeni, Calea Ieșilor, Drumul Crucii, Călălași, Ghidighici, Golia, Mesager, Milano, Torino, Trușeni, Țărînii, Basarabilor.
Din cauza unei avarii, nouă stații de transformare au fost deconectate, afectând aproximativ 2.450 de consumatori. Cauza preliminară este defectarea a două linii de cablu subterane.
Echipele de intervenție ale companiei lucrează pentru a restabili alimentarea cu energie electrică cât mai curând posibil.
Consumatorii sunt rugați să manifeste răbdare și înțelegere. Compania își cere scuze pentru inconvenientele create.


