theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Mai 2025, 09:13
31 930
Copiază linkul
Link copiat

Buzu: Într-un viitor apropiat, angajatorii vor înceta să ofere locuri de muncă fără contract

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a identificat, săptămâna trecută, 111 persoane care munceau fără un contract de muncă. Potrivit ministrului Alexei Buzu, acest fenomen este des întâlnit în cadrul controalelor efectuate de inspectorii muncii.

Buzu: Într-un viitor apropiat, angajatorii vor înceta să ofere locuri de muncă fără contract.
Buzu: Într-un viitor apropiat, angajatorii vor înceta să ofere locuri de muncă fără contract.

Oamenii aleg să lucreze „la negru” pentru a avea un salariu mai bun, alții, în schimb, aleg să plece din țară. Reformele continue și apropierea de Uniunea Europeană ar putea schimba această realitate, susține ministrul, relatează moldova1.md.

„Vom ajunge, într-un viitor mai apropiat, când un angajator nu va mai avea motivația, sau premizele, ca să ofere o asemenea propunere unui tânăr. Noi devenim din ce în ce mai buni. Țintirea angajaților unde se practică munca la negru este din ce în ce mai bună. Practic, la 40 la sută din angajații pe care noi îi inspectăm, identificăm lipsa unor contracte de muncă”, a declarat ministrul Alexei Buzu, în cadrul emisiunii „Pe Față”.

Anul trecut, ponderea era între 15-20%. Potrivit ministrului, salariații, în special tinerii, conștientizează tot mai mult ce înseamnă drepturile de muncă și asigurarea socială, alegând să muncească legal, contribuind astfel la sistemul public de pensii, având dreptul la indemnizații sau protecție socială în cazul unor accidente la muncă.

„Și în rândul salariaților din Republica Moldova, al tinerilor, există o conștientizare mult mai bună asupra a ceea ce numim noi drepturi de muncă, asigurare socială. Noi vedem că ideea asta, faptul că eu muncesc și contribui pentru pensia buneilor, faptul că eu muncesc și voi avea indemnizații mai decente, faptul că eu muncesc și voi avea un accident de muncă sau mă voi îmbolnăvi și voi avea o protecție, este prețuită mult mai mult acum decât acum câțiva ani”, a subliniat ministrul.

Referindu-se la cei care aleg să plece peste hotare pentru mai mulți bani, ministrul a precizat că pe măsură ce Republica Moldova avansează pe calea integrării europene, condițiile de trai și remunerațiile vor crește treptat, așa cum s-a întâmplat și în alte țări care au aderat la blocul comunitar, iar asta i-ar putea determina pe mulți moldoveni să revină în țară.

„O să vedeți și în Republica Moldova cetățeni care se vor întoarce, pentru că nivelul de trai, nivelul de salarizare va crește și în Republica Moldova. Asta nu se va întâmpla mâine, asta nu se va întâmpla anul viitor, dar este inevitabil, dacă noi vom progresa, vom deveni membru cu acte în regulă al Uniunii Europene, acest lucru se va întâmpla, pentru că s-a întâmplat în alte țări și m-am convins de acest lucru”, a spus Alexei Buzu.

Anul trecut, Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat peste 3.000 de persoane care activau fără un contract de muncă legal. Dintre acestea, aproape 2.500, aproximativ 81 de procente, au fost legalizate, beneficiind astfel de protecție socială completă.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat