Peste 1.000 de petiții, depuse la Compania Națională de Asigurări în Medicină
În primele șase luni ale acestui an, Compania Națională de Asigurări în Medicină a înregistrat peste 1.000 de petiții, cu aproximativ 40 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

Peste jumătate dintre acestea au fost depuse online. Reprezentanții companiei au răspuns tuturor petițiilor, au clarificat problemele semnalate și au luat măsuri pentru remedierea acestora, transmite noi.md.
Tematicile abordate cel mai frecvent de petiţionari s-au referit la restituirea sumelor plătite eronat în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), acordarea sau stoparea statutului de persoană asigurată, mărimea, modul şi termenele de achitare a primei de asigurare. Aceste tematici au constituit subiectul a 435 de petiții.
Aceste probleme au fost subiectul a 435 de petiții. Aproximativ 400 de solicitări au vizat listele de așteptare, accelerarea tratamentului în cadrul programelor speciale și schimbarea instituției medicale pentru efectuarea intervenției chirurgicale.


