Peste 45.000 de refugiați ucraineni sunt înregistrați la Chișinău
Municipiul Chișinău continuă să fie principalul punct de primire pentru refugiații din Ucraina, potrivit datelor oficiale prezentate de Inspectoratul General pentru Migrație, valabile la 7 iulie 2025.

Conform acestor date, în Chișinău sunt înregistrați oficial 45.585 de beneficiari de protecție temporară. Aceasta reprezintă o parte semnificativă din numărul total de 76.380 de refugiați înregistrați pe teritoriul întregii Republici Moldova, transmite realitatea.md.
Cei mai mulți refugiați din Ucraina stabiliți în municipiul Chișinău locuiesc în sectorul Botanica, 9.677 de persoane. Urmează sectorul Centru, care găzduiește 6.152 persoane, apoi Râșcani cu 5.922 refugiați, Buiucani cu 4.755 persoane și Ciocana cu 3.354 persoane.
Majoritatea refugiaților din Chișinău sunt adulți cu vârste între 18 și 59 de ani, însumând peste 32.000 de persoane. Din totalul populației refugiate se mai regăsesc 9.946 copii și adolescenți, precum și peste 3.000 de persoane cu vârsta de peste 60 de ani.
Datele arată o creștere cu 285 de persoane mai mult față de ultima raportare din 30 iunie 2025.
„Chișinăul rămâne un oraș al solidarității și al compasiunii. Continuăm să oferim sprijin celor care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului. Mulțumim tuturor locuitorilor municipiului pentru empatie și implicare. Împreună facem din Chișinău un loc sigur și primitor pentru toți”, a declarat viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.