theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Mai 2025, 16:23
47 806
Copiază linkul
Link copiat

Rudele unui tânăr decedat de cancer au publicat un video în care acesta acuză medicii unui spital de neglijență

Daniil Vulpe, un băiat care a fost diagnosticat cu osteosarcom, un cancer agresiv care i-a afectat femurul stâng a decedat acum câteva zile. Înainte de aceasta, tânărul a înregistrat un filmuleț în care descrie experiența trăită într-un spital din Chișinău. Videoul a fost publicat și cu un apel adresat medicilor, îndemnându-i să fie mai omenoși.

Rudele unui tânăr decedat de cancer au publicat un video în care acesta acuză medicii unui spital de neglijență.
Rudele unui tânăr decedat de cancer au publicat un video în care acesta acuză medicii unui spital de neglijență.

„Am vrut să vorbesc despre Spitalul „Sfânta Treime”. Eu am fost internat în multe spitale, dar mai rău ca aici nu a fost nicăieri.

Printre personalul medical sunt oameni buni, și printre doctori sunt mai puțin plăcuți. 

Eu acum mă aflu într-o stare groaznică. Mi-e foarte greu să mă ridic. Știți cine mă ajută? Vecinul din apropiere. El are 77 de ani, ceilalți sunt indiferenți. Primele trei zile medicii nici nu au încercat să mă trateze. Îmi dădeau cine știe ce. Când au început să mă lecuiască eu deja aveam retenție de apă. Au vrut să-mi ia sânge pentru analize. De nouă ori m-au înțepat. Din a noua oară le-a reușit. Mi-au rămas semne pe mână. Aceasta a fost o vreme strașnică. Eu pentru prima dată am plâns de nici nu mai țin minte câți ani. Pot să-i mulțumesc doar unui sigur om. Persoanele de acolo erau neplăcuți”, a povestit Daniil într-o înregistrare video, transmite stiri.md.

Tânărul a reușit să înregistreze și un moment cu o infermieră a Spitalului „Sfânta Treime”.

„Am și eu copii, nepoții, cum e pot să-mi rup spatele aici cu tine?”, se aude în secvența video.

În finalul filmulețului, rudele băiatului au lansat un apel atât pentru medici, cât și lucrătorilor spitalului „Sfânta Treime” din Chișinău: „Vă rugăm să fiți mai omenoși”.

Daniil Vulpe s-a născut pe 11 aprilie 2004, iar în ianuarie 2023 a fost diagnosticat cu osteosarcom, un cancer agresiv care ia afectat femurul stâng.

Băiatul a trecut prin momente grele, culminând cu amputarea piciorului stâng în luna mai 2023. Cu toate acestea, el nu s-a dat bătut. A continuat cu chimioterapia și a luptat din toate puterile, chiar dacă boala își arăta colții tot mai des.

După 14 cure de chimioterapie, Daniil a reușit să termine liceul și să susțină examenul de Bacalaureat cu succes, chiar dacă lupta cu boala nu s-a încheiat, el a fost admis la Facultatea de Robotică, un domeniu care l-a fascinat dintotdeauna.

Însă, la doar câteva luni după ce a început cursurile, sănătatea lui a cedat din nou. Metastazele s-au răspândit în plămâni, și din septembrie 2024 a avut nevoie urgent de o operație vitală într-o altă țară. Din nefericire, pe 28 martie 2025, Daniil Vulpe s-a stins din viață.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat