Bălțenii, avertizați asupra unui pericol: Apa de la robinet nu este potabilă
Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a recomandat locuitorilor să se abțină de la consumul apei de la robinet până la rezolvarea acestei probleme.

El a menționat că apa de la robinet în unele zone ale orașului Bălți nu este potabilă și a publicat documentele corespunzătoare.
„Informație foarte importantă pentru toți bălțenii! De mai bine de o săptămână, bălțenii semnalează un miros neobișnuit și neplăcut al apei de la robinet. Personal am insistat asupra efectuării unor analize urgente ale apei în diferite sectoare ale orașului.
Rezultatele probelor recepționate ieri, prelevate de pe strada Strîi, indică depășiri inadmisibile ale parametrilor privind mirosul și gustul apei. Analizele din alte sectoare din Bălți se încadrează, deocamdată, în limitele admise.
Conform datelor prezentate, apa din zona respectivă nu este potabilă.
În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize suplimentare ale apei din rețeaua municipală. Până la obținerea tuturor rezultatelor și elucidarea completă a situației, îi îndemn pe bălțeni să evite utilizarea apei de la robinet în scopuri de consum”, a scris el.
![]()
![]()