theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
16 Iunie 2026, 17:51
6 800
Copiază linkul
Link copiat

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova va fi redeschis pentru public începând cu 25 iunie, după doi ani de lucrări de renovare și modernizare.

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare.
Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare.

Reparația capitală a costat aproximativ 18 milioane de lei, dintre care 16,5 milioane de lei. Bazinul va putea fi utilizat de studenți, sportivi și de toți cei care practică înotul, transmite moldpres.md.

Investiția totală în renovare a constituit circa 18 milioane de lei. Ministerul Educației și Cercetării a alocat 16,5 milioane de lei, iar diferența a fost acoperită din resursele proprii ale USM. Modernizarea infrastructurii va permite desfășurarea în condiții moderne a activităților didactice, a antrenamentelor sportive și a programelor destinate comunității.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că proiectul reprezintă o investiție importantă în infrastructura sportivă a Capitalei.

„Pe parcursul implementării proiectului, investiția inițial estimată la 10 milioane de lei a ajuns la aproximativ 16 milioane de lei. Cu toate acestea, cred că fiecare leu investit și-a demonstrat pe deplin valoarea. Astăzi avem aici, în centrul Chișinăului, o infrastructură sportivă modernă, construită la standarde de ultimă generație. Ne dorim ca această bază să fie utilizată în primul rând de studenți, pentru pregătirea lor profesională și pentru promovarea unui stil de viață sănătos”, a declarat ministrul.

Bazinul dispune de șase piste de înot și are dimensiunile de 25 pe 16 metri. Lucrările de modernizare au fost realizate astfel încât infrastructura să corespundă standardelor actuale pentru pregătirea sportivilor și organizarea competițiilor sportive, inclusiv a unor concursuri de nivel național și regional.

Rectorul USM, Otilia Dandara, a menționat că universitatea își propune să promoveze nu doar educația și cercetarea, ci și un stil de viață activ.

„O universitate trebuie să fie nu doar un centru de educație și cercetare, ci și un exemplu în promovarea unui mod sănătos de viață. Prin acest proiect, ne propunem să contribuim la dezvoltarea unei comunități mai active, mai sănătoase și mai bine conectate la valorile sportului și ale educației”, a afirmat rectorul.

La rândul său, directorul bazinului, Vasile Cerbușcă, a remarcat că principalii beneficiari ai investiției vor fi studenții și viitorii specialiști în domeniul educației fizice și sportului.

Fiind gazda acestui eveniment, desigur că ne bucurăm că am obținut ceea ce ne-am dorit. Într-adevăr, cu toții ne-am dorit ca Universitatea de Stat să aibă un centru sportiv propriu, deoarece studenții sunt principalii beneficiari ai acestui bazin. El este destinat pregătirii specialiștilor în domeniu și, totodată, va contribui la promovarea sănătății fiecărui doritor din municipiul Chișinău”, a menționat directorul bazinului, Vasile Cerbușcă.

Complexul sportiv are o istorie de peste un secol. Edificiul a fost construit în anul 1901, în cadrul ansamblului teologic proiectat de Gavriil Bănulescu-Bodoni, fiind adaptat ulterior pentru activități educaționale și sportive. De-a lungul timpului, acesta s-a impus drept unul dintre cele mai cunoscute centre de pregătire în domeniul natației și al sporturilor nautice din Republica Moldova.

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare

Bazinul de înot al Universității de Stat din Moldova se redeschide după renovare

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat