theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Aprilie 2026, 14:28
9 084
Copiază linkul
Link copiat

Audit la Grădina Botanică: Pierderile în trei ani ar fi putut ajunge până la 10 milioane de lei

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că la Grădina Botanică a fost finalizat un audit, fiind depistate mai multe încălcări. Instituția a ratat venituri de circa 10 milioane de lei.

Audit la Grădina Botanică: Pierderile în trei ani ar fi putut ajunge până la 10 milioane de lei.
Audit la Grădina Botanică: Pierderile în trei ani ar fi putut ajunge până la 10 milioane de lei.

Printre încălcările menționate în raportul de audit se indică un surplus de 60 de lei la casierie, funcționarea veceului public cu plată fără aparat de casă, lipsa abonamentelor de acces, și promovarea necorespunzătoare a serviciilor prestate, scrie realitatea.md.

De asemenea, au fost descoperite suspiciuni privind acordarea nejustificată a salariilor — suma presupusă depășește un milion de lei. În același timp, unele tipuri de activități operaționale fie nu au fost documentate corespunzător, fie nu pot fi confirmate prin documente.

De asemenea, au fost identificate suspiciuni privind plăți salariale nejustificate, estimate la peste un milion de lei, în condițiile în care anumite activități operaționale nu au fost documentate corespunzător sau nu pot fi confirmate.

„În ceea ce privește gestionarea patrimoniului public, raportul constată deficiențe în evidența și valorificarea bunurilor administrate. Instituția nu a asigurat valorificarea adecvată a acestora, ceea ce a condus la neîncasarea unor venituri potențiale la buget. Auditul menționează că instituția a încheiat un acord de colaborare tehnico-științifică în condiții dezavantajoase, prin care aproximativ 7.200 m² de sere din patrimoniul său au fost puse în folosință unui agent economic”, se arată în informațiile publicate de Ministerul Educației.

Conform responsabililor, din cauza faptului nu s-a valorificat corespunzător patrimoniul, instituția a ratat timp de 3 ani venituri de circa 10 milioane de lei. De asemenea, s-au găsit carențe la achiziționarea unor bunuri și servicii fără confirmarea livrării acestora, efectuarea plăților pentru lucrări neexecutate sau executate parțial.

„Totodată, Grădina Botanică nu a respectat procedurile legale privind casarea și valorificarea materialelor rezultate din demolarea acoperișului Blocului Biotehnologic. De asemenea, au fost semnalate riscuri de conflict de interese în cadrul unor parteneriate, precum și deficiențe în exercitarea controlului managerial asupra implementării programelor de cercetare”, informează autoritatea.

Administrația Grădinii Botanice nu a oferit o reacție cu referire la raportul de audit.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat