theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Ianuarie 2026, 16:30
7 757
Copiază linkul
Link copiat

Compania Air Moldova a fost declarată insolvabilă și urmează să fie lichidată

Instanța a respins în ședința din 19 ianuarie 2026 demersul administratorului provizoriu Irina Selevestru privind confirmarea planului procedurii accelerate de restructurare a Air Moldova, aprobat de creditori în octombrie 2025.

Compania Air Moldova a fost declarată insolvabilă și urmează să fie lichidată.
Compania Air Moldova a fost declarată insolvabilă și urmează să fie lichidată.

Mai mult, instanţa a dispus intentarea faţă de Air Moldova, "a procedurii fallmentulul cu valorificarea şi lichldarea masel debitoare". Totodată a fost ridicat dreptul de adminlstrare a organelor de conducere ale fostei cândva cea mai mari companii aeriene din Republica Moldova şi a desemnat în calitate de lichidator, administratorul autorizat Irina Selevestru, transmite mold-street.com.

Ultima acum un an era reţinută într-un dosar penal privind preluarea unor active printr-o schemă de falimentare fictivă.

Proceduri pentru a scăpa de pretenţiile creditorilor

Mold-Street.com a scris anterior că Air Moldova a intrat, la finele lunii iulie 2023, în procedură accelerată de restructurare, metodă pentru a scăpa de pretențiile imediate ale creditorilor.

Încă la începutul anului 2023, compania Air Moldova a început să se confrunte cu grave probleme financiare, fiind anulate şi numeroase zboruri. În mai 2023, pentru a scăpa de pretenţiile creditorilor, proprietarii Air Moldova au depus o notificare în instanţa de judecată privind inițierea negocierilor cu creditorii a unui plan al procedurii accelerate de restructurare, în temeiul art.218 și 219 din Legea insolvabilității.

Legea insolvabilității prevede că o astfel de procedură se aplică debitorilor în dificultate financiară, iar scopul ei este „salvgardarea debitorului în dificultate financiară, pentru ca acesta să își continue activitatea, să păstreze locurile de muncă și să stingă datoriile prin aplicarea unui plan”.

Administrația Air Moldova susținea că ar fi identificat investitori, gata să salveze compania, iar procedura accelerată de restructurare face parte dintr-un plan de acțiuni ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor.

Datele financiare arătau că, la finele anului 2023, datoriile curente ale Air Moldova au depășit 2,3 miliarde de lei – cu aproape 300 milioane lei mai mult decât erau la finele anului 2022 și cu circa un miliard peste datoriile de la finele 2018, ultimul an înainte de privatizare.

De atunci au fost mai multe şedinţe şi procese de judecată în cazul Air Modlova. În plus, la începutul anului 2024, la iniţiativa deputaţilor PAS a fost votată modificarea articolului 43 din Legea insolvabilității, astfel încât circa 28.000 de cetățeni să poată obține mai rapid banii înapoi pentru procurarea biletelor de la compania Air Moldova. 

Conform estimărilor prezentate de parlamentari, era vorba de 75.000 de bilete, în sumă de aproximativ 9 milioane de euro (circa 174 milioane lei).

Cât despre procedură, apoi ea a decurs cu numeroase procese şi contestaţii.

În consecinţă, mulţi dintre creditori şi-au pierdut speranţa că mai pot recupera datoriile, printre care şi instituţiile statului, precum Serviciul Fiscal. 

Astfel, Fiscul a inclus un an în urmă creanţa de circa 710.000 de lei în lista creanţelor propuse spre cesionare „față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate”.În comparaţie cu alte restanţe de peste 600 milioane de lei ale unor firme, insluse în lista Fiscului, aceasta este una nesemnificativă. Restanţa însă nu a dispărut. 

În plus Air Moldova mai are şi o datorie de peste șase milioane de lei faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat