Aeroportul Chișinău a deservit peste 716.000 de pasageri în luna iunie
Peste 716.000 de pasageri au călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” în luna iunie, cu aproape 96.000 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai mari creșteri ale traficului de pasageri au fost înregistrate pe rutele Tel Aviv, Erevan, Sharm el Sheikh și Barcelona, scrie ipn.md.
Potrivit datelor prezentate, numărul pasagerilor din luna iunie a depășit prognoza cu circa 94 de mii de persoane, ceea ce reprezintă o realizare de 115% față de estimările inițiale.
Administrația aeroportului precizează că și noile destinații lansate în această perioadă au contribuit la creșterea traficului aerian. Acestea au fost utilizate de peste 40 de mii de pasageri, cele mai solicitate fiind cursele spre El Dabaa, Napoli, Bratislava, Sofia, Copenhaga și Wrocław.
În aceeași perioadă, prin Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” au fost transportate peste 190 de tone de mărfuri. Potrivit administrației aeroportului, evoluția traficului de pasageri și de marfă confirmă tendința de creștere a activității aeroportuare în sezonul estival.


