În creier a fost descoperită o cauză neașteptată a excesului de greutate și a poftei intense de mâncare

Cu cât reacția creierului la mâncare fluctua mai puternic de la o dată la alta, cu atât comportamentul alimentar era mai haotic și masa corporală mai mare. Studiul a fost publicat în revista Translational Psychiatry.

Oamenii de știință de la Universitatea din Tübingen au examinat 79 de femei: 35 cu tulburare de alimentație compulsivă, 21 cu o formă mai ușoară a acesteia și 23 în grupul de control. Cu ajutorul scanării creierului, aceștia au măsurat cum se modifică de la o probă la alta activitatea din nucleul accumbens — un centru-cheie al recompensei.

S-a constatat că, cu cât „dispersia” acestei activități de la o încercare la alta era mai mare, cu atât indicele de masă corporală era mai ridicat. La femeile cu tulburare de alimentație compulsivă, aprecierea intensității dorinței de a consuma un anumit aliment „sărea” în mod deosebit de mult — mai ales în situații de incertitudine. Totodată, fluctuațiile afectau tocmai zonele de recompensă și de control cognitiv, nu și alte regiuni ale creierului.

Este semnificativ că, în cazul unui joc pe bani, o astfel de instabilitate nu apărea — efectul s-a dovedit a fi specific alimentelor. Acest lucru schimbă perspectiva asupra supraalimentării: este posibil ca problema să nu fie faptul că persoana simte permanent o dorință puternică de a mânca, ci că „sistemul său de semnalizare” funcționează instabil și imprevizibil. Înțelegerea acestui aspect poate ajuta la dezvoltarea unor noi abordări pentru tratarea tulburărilor de alimentație — nu prin suprimarea poftei în general, ci prin uniformizarea reacției creierului. Eșantionul, însă, a fost mic și a inclus doar femei.

Tulburarea de alimentație compulsivă este una dintre cele mai răspândite tulburări de comportament alimentar, în care persoana pierde în mod regulat controlul asupra alimentației. Aceasta este adesea explicată prin voință slabă sau poftă de „ceva gustos”, însă tot mai multe date indică particularități ale funcționării creierului. Privirea supraalimentării ca o problemă de instabilitate a reacției, și nu doar a intensității dorinței, poate schimba abordările terapeutice.