Oamenii de știință au identificat "fereastra" în care depresia poate fi cel mai ușor depistată și oprită

Reorganizarea genelor, o creștere bruscă a activității neuronilor și modificările comportamentului șoarecilor de laborator au coincis în timp cu apariția depresiei, transmite nature.com

Este vorba despre habenula laterală, o zonă minusculă situată adânc în creier, care înregistrează tot ce este neplăcut: dezamăgirea, frica, pierderea și alte trăiri negative. La animalele supuse unui stres prelungit, aceasta se supraactivează. Imaginea de ansamblu a semănat cu depresia umană.

Echipa Universității din Lausanne le-a dat șoarecilor apă cu corticosteron, principalul hormon al stresului la rozătoare și înrudit cu cortizolul uman, timp de 1, 7 sau 21 de zile. Apoi, cercetătorii au analizat ce gene s-au reconfigurat în fiecare zonă a habenulei, iar prin lentile implantate în creier au urmărit în timp real neuronii individuali din această regiune în timpul unor rafale neplăcute de aer. În paralel, au fost efectuate teste comportamentale: fuga din fața amenințării, rezistența perseverentă într-o situație fără ieșire și timpul alocat îngrijirii blănii.

Timp de cinci zile la rând, subiecții nu s-au deosebit de cei din grupul de control: nici genele, nici neuronii, nici comportamentul nu le trădau problemele. Apoi, tabloul s-a schimbat: până în a șaptea zi, genele din partea laterală a habenulei s-au reconfigurat. Astfel de schimbări au fost aproape de trei ori mai numeroase în această zonă decât în celelalte regiuni. Unii neuroni au început să reacționeze exagerat de intens la neplăceri, iar șoarecii au început să fugă mai greu din fața amenințării, să lupte mai puțin și să-și curețe blana mai leneș. Toate cele trei linii de date au indicat același moment — a șaptea zi de stres.

La început, tratamentul a funcționat cel mai bine. Antidepresivul cu acțiune rapidă ketamina, administrat în a șaptea zi, a readus neuronii la normal, iar la șoareci efectul s-a menținut și peste o săptămână. Același preparat, administrat în cea de-a douăzeci și una zi, nu mai avea un efect de durată. Inhibarea activității acestei zone în etapa timpurie a acționat de asemenea ca un antidepresiv. «Intervențiile începute în stadiile timpurii ale tulburărilor de dispoziție pot fi deosebit de eficiente în menținerea acțiunii antidepresivelor și în obținerea remisiunii», scriu autorii articolului, coordonați de neurobiologul Manuel Mameli.

O traiectorie similară s-a repetat și la șoarecii dintr-un alt model de stres prelungit. Prin urmare, fereastra identificată nu este legată de un singur factor de stres. Din rezultatele cercetătorilor reiese că depresia debutează după un anumit calendar, iar în faza timpurie răspunde mai bine la terapie decât în stadiul avansat. Tocmai de aceea, vizita la specialist este mai bine să nu fie amânată, până când starea de deprimare nu a ajuns să se contureze într-un diagnostic.