Oamenii de știință explică dacă dieta din Okinawa prelungește cu adevărat viața

Pe această insulă japoneză s-a format o populație în rândul căreia, în trecut, existau deosebit de mulți longevivi, relatează nv.ua.

În același timp, alimentația lor se deosebea considerabil de meniul japonez tipic: baza acesteia era formată din batat, legume, soia, plante marine, precum și o cantitate mică de pește și carne. Alimentația era predominant vegetală, nutritivă și relativ săracă în calorii. Tocmai această combinație de alimentație, activitate fizică, legături sociale și stil de viață este considerată una dintre posibilele explicații ale longevității locuitorilor din Okinawa.

Ce este dieta Okinawa

Este vorba în primul rând despre alimentația tradițională a locuitorilor mai în vârstă din Okinawa, și nu despre dieta modernă cu aceeași denumire, care poate fi găsită în meniurile bloggerilor de fitness.

Baza alimentației tradiționale era constituită din produse de origine vegetală. Un rol deosebit de important îl avea batatul (cartoful dulce), care în trecut asigura o parte semnificativă din valoarea energetică a alimentației. De asemenea, erau consumate regulat diverse legume, alge marine, soia și produse din soia, în special tofu și miso. Peștele și fructele de mare erau consumate moderat, iar carnea de porc servea drept sursă tradițională de proteine animale, deși consumul acesteia rămânea nesemnificativ.

Prin urmare, schema populară potrivit căreia legumele ar constitui 58−60% din alimentație, cerealele — 33%, soia — 5%, iar carnea și peștele — doar 1−2%, poate fi utilă ca ilustrare aproximativă a alimentației de odinioară, dar nu ca formulă universală. Alimentația din Okinawa se schimba în funcție de perioadă, nivelul de trai, vârstă și disponibilitatea produselor. De exemplu, înainte de Al Doilea Război Mondial, batatul era o parte mult mai importantă a meniului decât orezul, care în restul Japoniei servea drept principala sursă de carbohidrați.

Tocmai de aceea, versiunea modernă a dietei Okinawa nu presupune neapărat renunțarea totală la orez, carne, ouă sau produse lactate. Ideea sa principală nu este lista produselor interzise, ci structura alimentației: abundența de hrană vegetală diversă, o cantitate moderată de produse proteice, precum și un conținut redus de grăsimi saturate și lipsa excesului de calorii.

Dar ce se întâmplă cu carnea și peștele?

Dieta Okinawa nu este vegană. În mod tradițional, locuitorii insulei consumau pește și fructe de mare, precum și carne de porc — mai ales în timpul sărbătorilor. Doar că aceste produse nu constituiau baza fiecărei mese.

Aceasta este o precizare importantă, deoarece interpretările moderne ale dietei Okinawa creează uneori impresia că longevitatea locuitorilor insulei se explică prin renunțarea totală la produsele de origine animală. În realitate, alimentația tradițională era predominant vegetală, dar rămânea mixtă.

„Mâncarea ca medicament” — nu este chiar ceea ce pare

În cultura din Okinawa există într-adevăr tradiția de a considera hrana un element important pentru menținerea sănătății. În alimentația locală erau folosite diverse ierburi, condimente, turmeric, plante marine și alte produse cărora li se atribuiau proprietăți vindecătoare. Totuși, știința modernă nu confirmă că anumite condimente sau ierburi, luate separat, sunt capabile să prelungească viața. Posibilele lor beneficii se manifestă cel mai bine în contextul unei alimentații generale bogate în produse vegetale diverse.

De ce este important principiul hara-hachi-bu

Una dintre cele mai cunoscute tradiții alimentare din Okinawa este «hara hachi bu». De obicei, aceasta este interpretată ca un sfat de a înceta să mănânci atunci când stomacul este plin în proporție de aproximativ 80%, adică să nu ajungi la senzația de greutate provocată de supraalimentare. Aceasta nu este o formulă matematică exactă și nici un protocol dietetic. Mai degrabă, este vorba despre un obicei cultural de a nu mânca excesiv. Acesta poate fi util omului modern ca o reamintire de a mânca mai încet și de a asculta senzația de sațietate — mai ales dacă persoana mănâncă adesea mecanic sau își continuă masa doar pentru că a rămas mâncare în farfurie.

Probabil, mai importantă decât cifra de 80% este faptul că alimentația tradițională din Okinawa a fost, din punct de vedere istoric, mai puțin calorică decât cea japoneză tipică, însă a rămas nutritivă. Cercetătorii consideră restricționarea moderată a aportului energetic drept unul dintre posibilii factori ai îmbătrânirii sănătoase.

Prelungește cu adevărat dieta Okinawa viața?

Reprezentanții generațiilor mai vârstnice de locuitori din Okinawa au demonstrat într-adevăr indicatori excepționali de longevitate și o prevalență mai mică a unor boli asociate vârstei. Alimentația lor tradițională se încadrează bine în concepțiile moderne despre nutriția sănătoasă: abundență de legume și produse vegetale integrale, leguminoase și soia, pește, o cantitate mică de grăsimi saturate, consum moderat de calorii și un minimum de produse ultraprocesate.

Totuși, longevitatea nu poate fi explicată doar prin ceea ce se află în farfurie. Genetica, nivelul de activitate fizică, legăturile sociale, condițiile de viață, accesul la servicii medicale și obiceiurile formate de-a lungul deceniilor joacă, de asemenea, un rol important. Tocmai de aceea, în studiile despre «zonele albastre» se avertizează împotriva presupunerii că simplul fapt al răspândirii unei anumite diete în rândul longevivilor dovedește automat capacitatea acesteia de a prelungi viața. În plus, Okinawa de astăzi nu mai este o copie exactă a Okinawa pe care oamenii de știință au studiat-o cu câteva decenii în urmă. Acesta este un argument solid împotriva încercărilor de a reproduce fenomenul longevității locale doar cu ajutorul meniului.

Are dieta Okinawa și dezavantaje?

Da. Iar unul dintre ele este sarea. Bucătăria tradițională japoneză și cea din Okinawa pot conține o cantitate semnificativă de sodiu din cauza miso-ului, sosului de soia, produselor sărate, bulioanelor și altor condimente. Prin urmare, simpla denumire de «dietă Okinawa» nu garantează un consum redus de sare. Astfel, nu este necesar să fie copiat literalmente meniul tradițional. Din bucătăria japoneză merită preluat nu sosul sărat de soia în cantități nelimitate, ci principiul general: mai multe legume și produse vegetale, porții moderate, surse diverse de proteine și mai puține calorii în plus.