Oamenii de știință văd în TSA și ADHD un posibil cost evolutiv al flexibilității creierului uman

Cortexul cerebral uman s-a dezvoltat în primul rând în zona în care apar planificarea, vorbirea și gândirea socială, iar maturizarea sa s-a întins pe parcursul anilor. Copilăria prelungită îi oferă omului timp pentru învățare și restructurarea conexiunilor, dar totodată extinde perioada în care dezvoltarea sa poate fi ușor deturnată. Autorii au numit această schemă conceptul cogniției adaptive, transmite preprints.org

Creierul este extrem de avid de energie: având 2% din masa corpului, consumă 20-25% din energia de repaus, iar în copilărie — până la 43% din cheltuielile zilnice ale organismului. Principalei monede celulare, ATP (adenozintrifosfat), îi revin în organism doar 50-250 de grame, deși sunt necesare 50-75 de kilograme pe zi — moleculele se descompun și se reasamblează de până la 1 500 de ori pe zi.

ADHD are propriul scenariu de maturizare. Tomografiile efectuate pe parcursul mai multor ani arată că zonele frontale, responsabile de planificare și autocontrol, se maturizează în cazul ADHD cu câțiva ani mai târziu, deși succesiunea este aceeași. Creierul rămâne plastic mai mult timp — de aici atracția pentru noutate, ușurința de a trece de la o sarcină la alta și fluxul de idei, utile într-un mediu în schimbare. Prețul este reconfigurarea continuă a rețelelor: dopamina, care amplifică semnalele importante și le inhibă pe cele inutile, necesită energie suplimentară.

Autismul are o altă traiectorie: în primii ani, creșterea celulară are loc rapid, conexiunile locale devin dense, iar eliminarea conexiunilor în exces întârzie. Semnalele inhibitoare sunt mai puține, iar filtrarea informației senzoriale slăbește în autism. Punctele forte ale acestei organizări a creierului sunt considerate atenția la detalii, recunoașterea tiparelor și concentrarea profundă. Punctul slab este consumul uriaș de resurse, de aici suprasolicitarea, oboseala și epuizarea, cu atât mai mult cu cât mitocondriile din creierul autist produc ATP mai puțin eficient.

„Niciun profil nu este din start mai bun sau mai rău — fiecare reprezintă un alt echilibru între puncte forte, limitări și costuri energetice”, scriu autorii, conduși de Penelope Hannant. Educația școlară, care le cere copiilor să stea nemișcați, să se concentreze mult timp și să amâne recompensa, devine o povară insuportabilă pentru elevii neurodivergenți, iar mișcarea, discuțiile vii și recompensele vizuale nu sunt un capriciu pedagogic, ci o formă de sprijin pentru ei.