Șapte boli ale Giocondei: Medicii dezvăluie noi taine ale celebrului portret

Timp de peste cinci secole, Mona Lisa nu le dă pace istoricilor de artă, iar acum aspectul ei este studiat și de medici. Specialiștii contemporani au avansat dintr-odată mai multe ipoteze medicale — de la căderea părului și afecțiuni ale tiroidei până la tulburări de vedere și chiar dereglări neurologice grave, transmite  bb.lv

„Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci este, probabil, cel mai celebru portret feminin din istoria picturii. Milioane de vizitatori ai Luvrului încearcă să dezlege secretul zâmbetului ei, iar cercetătorii continuă să dispute identitatea modelului și circumstanțele creării tabloului.

Totuși, unii medici propun o perspectivă complet diferită asupra capodoperei. Ei consideră că anumite particularități ale aspectului Giocondei pot semăna cu simptomele unor boli cunoscute medicinei moderne.

Recent, dermatologul italian Luigi Laino a atras din nou atenția asupra acestui subiect, presupunând că femeia din tablou ar fi putut suferi de alopecie areată. Însă acesta este departe de a fi singurul diagnostic pe care s-a încercat să i-l pună Monei Lisa.

1. Alopecia: De ce Gioconda nu are sprâncene?

Primul lucru pe care îl observă mulți cercetători este absența aproape totală a sprâncenelor și genelor femeii din portret.

Dermatologul italian Luigi Laino consideră că o asemenea particularitate poate indica alopecia areată — o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă foliculii de păr, provocând căderea părului.

Medicul atrage atenția asupra mai multor semne: lipsa sprâncenelor și genelor vizibile, linia neobișnuit de uniformă a părului pe frunte și absența cicatricilor vizibile.

O versiune similară a fost avansată anterior de specialiștii americani Leon Goldman și Allen Urodvell. Ei au presupus, de asemenea, că Mona Lisa ar fi putut avea o pierdere parțială a părului.

Cercetătorii considerau stresul puternic una dintre cauzele posibile ale bolii. Lisa Gherardini, despre care se consideră că a fost modelul lui Leonardo, a trăit într-o epocă tulbure, trecând prin dificultăți familiale și pierderi.

Există însă și o explicație mult mai simplă: în epoca Renașterii, femeile își îndepărtau adesea sprâncenele și părul de la marginea frunții, urmând idealurile de frumusețe.

În plus, absența sprâncenelor din tablou poate fi legată de particularitățile tehnicii picturale și de modificările stratului de vopsea produse de-a lungul secolelor.

Prin urmare, ipoteza alopeciei rămâne doar o presupunere.

2. Strabismul: Secretul privirii neobișnuite

Una dintre cele mai cunoscute particularități ale portretului este impresia că Mona Lisa îl urmărește cu privirea pe spectator, indiferent din ce parte privește tabloul.

Acest fenomen a primit chiar denumirea de „efectul Mona Lisa”.

Totuși, oftalmologul britanic Clive Nays a propus o explicație medicală pentru privirea neobișnuită. În opinia lui, femeia ar fi putut avea strabism.

Specialistul a presupus că ochii Giocondei par insuficient focalizați, iar poziția lor poate indica o tulburare a activității coordonate a mușchilor oculari.

Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor consideră celebrul efect în primul rând o particularitate a percepției unei imagini bidimensionale. El nu demonstrează prezența vreunei boli oculare.

3. Hemiatrofia: Ce este în neregulă cu mâinile Monei Lisa?

Nu mai puține întrebări ridică poziția mâinilor femeii.

În tablou, mâna dreaptă a Giocondei este așezată peste cea stângă. La prima vedere nu este nimic neobișnuit, însă unii medici au văzut în această postură posibile semne de boală.

Specialistul în microchirurgia mâinii Jean-Jacques Conte și terapeutul Henri Greppo au presupus că mâna dreaptă a femeii ar fi putut fi scurtată sau slăbită.

Ei au asociat această particularitate cu hemiatrofia — o stare în care volumul țesuturilor unei jumătăți a corpului sau al unei părți separate a acestuia se reduce.

Potrivit unei alte versiuni, poziția neobișnuită a mâinii ar fi putut fi legată de slăbiciune musculară sau de tulburări neurologice, inclusiv unele care amintesc de manifestările bolii Parkinson.

Însă aici este deosebit de important să fie luată în considerare intenția artistică: poziția mâinilor în portret ar fi putut fi aleasă de Leonardo exclusiv din considerente de compoziție.

4. Tulburări de dezvoltare intelectuală: Cea mai controversată ipoteză

Una dintre cele mai categorice și controversate versiuni a fost propusă de cercetătorul danez Finn Becker-Christensen.

El a presupus că unele trăsături ale aspectului Monei Lisa pot indica tulburări grave ale dezvoltării intelectuale.

Printre posibilele semne, specialistul a menționat fruntea proeminentă, particularitățile proporțiilor degetelor și asimetria zâmbetului.

În opinia sa, partea dreaptă a feței femeii pare să zâmbească, în timp ce partea stângă arată diferit.

În publicațiile vechi, pentru descrierea acestei ipoteze erau folosiți termenii „oligofrenie” și „idioție”. Astăzi, o asemenea terminologie este considerată depășită și stigmatizantă.

În plus, concepțiile medicale moderne nu permit determinarea capacităților intelectuale ale unei persoane după forma frunții, a degetelor sau expresia feței.

Prin urmare, o asemenea versiune nu are o bază diagnostică convingătoare și prezintă mai degrabă interes istoric, ca exemplu de interpretare neobișnuită a unei opere de artă.

5. Afecțiunile dentare: De ce Mona Lisa zâmbește atât de ciudat?

Stomatologul american Joseph Borkowski a propus să fie căutat secretul celebrului zâmbet nu în caracterul femeii, ci în starea dinților ei.

Studiind imaginea, el a presupus că Mona Lisa ar fi putut pierde dinții din față.

În opinia stomatologului, particularitățile expresiei feței și presupusele modificări ale țesuturilor din jurul gurii amintesc de aspectul unei persoane cu dinți lipsă.

Susținătorii acestei versiuni consideră că tocmai de aceea zâmbetul Giocondei pare atât de reținut și neobișnuit.

Totuși, problemele dentare nu pot fi determinate după imaginea unei guri închise. Iar zâmbetul enigmatic poate fi explicat prin celebra tehnică sfumato, folosită de Leonardo da Vinci.

Datorită trecerilor fine dintre lumină și umbră, expresia feței pare schimbătoare: într-un moment femeia pare să zâmbească, iar în altul — pare gânditoare.

6. Colesterolul ridicat: O pată suspectă lângă ochi

Medicul și istoricul canadian Claude Chimpel a atras atenția asupra unei mici formațiuni de lângă ochiul stâng al Monei Lisa.

În opinia sa, aceasta putea semăna cu o xantelasmă — o depunere gălbuie de lipide sub piele, care este uneori asociată cu tulburări ale metabolismului lipidic.

Cercetătorul a remarcat, de asemenea, nuanța gălbuie a unor zone ale feței.

Pe baza acestor detalii, el a presupus că femeia ar fi putut avea un nivel ridicat de colesterol.

Totuși, xantelasmele apar și la persoane cu valori normale ale colesterolului. În plus, nuanțele pielii într-un tablou vechi depind de pigmenți, lac, iluminare și restaurări.

Prin urmare, chiar și prezența unei pete asemănătoare nu permite formularea unei concluzii despre rezultatele analizelor unei femei care a trăit acum cinci secole.

7. Hipotiroidismul: Nu ascundea Mona Lisa o boală a tiroidei?

O altă ipoteză medicală a fost propusă de cercetătorii Mandeep Mehra și Hilary Campbell.

Ei au presupus că Gioconda ar fi putut avea hipotiroidism — o stare în care glanda tiroidă produce o cantitate insuficientă de hormoni.

În susținerea versiunii lor, specialiștii au invocat mai multe particularități ale aspectului femeii: nuanța gălbuie a pielii, absența sprâncenelor vizibile, linia înaltă a părului și o posibilă mărire a glandei tiroide.

În cazul hipotiroidismului pot fi într-adevăr observate uscăciunea pielii, căderea părului, edemele și alte modificări ale aspectului.

Cercetătorii au atras atenția și asupra zonei gâtului Monei Lisa, presupunând prezența gușei.

Însă evaluarea dimensiunii glandei tiroide pe baza unei imagini artistice este extrem de nesigură. Cu atât mai mult cu cât particularitățile iluminării și poziția capului pot crea o impresie înșelătoare

Este oare posibil să fie pus un diagnostic după un tablou?

În pofida abundenței de ipoteze, specialiștii nu dispun de dovezi că Mona Lisa a suferit într-adevăr de bolile enumerate.

Chiar dacă în portret sunt prezente particularități care amintesc de simptome medicale, acestea ar fi putut apărea din cu totul alte motive.

În primul rând, Leonardo da Vinci nu urmărea să creeze o imagine medical exactă a modelului. Îl interesau lumina, umbra, expresia feței și impactul emoțional al tabloului.

În al doilea rând, în cinci secole, stratul de vopsea s-a modificat. Unele detalii s-ar fi putut estompa, iar nuanțele inițiale — să devină altele.

În al treilea rând, moda Renașterii era substanțial diferită de cea contemporană. De exemplu, fruntea înaltă, descoperită, și sprâncenele subțiri sau complet îndepărtate puteau fi considerate atractive.

În cele din urmă, cercetătorii nu au informații medicale credibile care să permită confirmarea măcar a unuia dintre diagnosticele presupuse.

Enigma principală rămâne nedezlegată

Și totuși, interesul medicilor pentru Mona Lisa este pe deplin explicabil. Celebrul portret este atât de realist, încât spectatorii vor să vadă în femeia înfățișată o persoană vie — cu propria istorie, trăiri și, posibil, probleme de sănătate.

Versiunea dermatologului Luigi Laino despre alopecia areată a devenit o nouă încercare de a privi altfel imaginea cunoscută în întreaga lume.

Dar, deocamdată, ipotezele medicale nu pot rivaliza cu principala explicație a atractivității Giocondei — măiestria artistică a lui Leonardo da Vinci.

Poate că cel mai mare secret al Monei Lisa nu constă deloc în presupusele ei boli, ci în faptul că artistul a reușit să creeze un chip care, după cinci secole, continuă să pară viu și enigmatic.