Astronomii au captat pentru prima dată un semnal radio de la o exoplanetă: Acesta provine de la aurorele polare

Astronomii au detectat pentru prima dată un semnal radio care provine în mod cert de la o planetă din afara Sistemului Solar și nu de la steaua sa. Sursa s-a dovedit a fi gigantul gazos Beta Pictoris b. Emisia apare ca urmare a aurorelor polare de pe planetă, iar datorită acesteia oamenii de știință au reușit pentru prima dată să măsoare direct intensitatea câmpului magnetic al unei exoplanete. Preprintul lucrării cercetătorilor de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian și Universitatea din Oregon a fost publicat pe serverul arXiv.

Beta Pictoris b este o planetă masivă, de aproximativ 12 ori mai grea decât Jupiter. Ea orbitează în jurul stelei Beta Pictoris, la o distanță de circa 10 unități astronomice, și efectuează o rotație completă în 24 de ani. Sistemul se află la 19,6 parseci de Pământ, iar vârsta sa este estimată la aproximativ 23 de milioane de ani. Pe lângă această planetă, steaua mai are cel puțin doi giganți gazoși și un disc de praf. Oamenii de știință au observat sistemul cu ajutorul radiotelescopului sud-african MeerKAT de patru ori — în anii 2025 și 2026.

Principala dificultate a fost să demonstreze că semnalul provine chiar de la planetă. Anterior, emisia radio fusese deja detectată în sisteme cu planete, însă nu putea fi separată de emisia stelei. De această dată, astronomii au corelat cu mare precizie poziția sursei cu harta stelară, folosind quasari îndepărtați pentru verificare. S-a constatat că semnalul coincide cu poziția lui Beta Pictoris b, iar steaua și planeta vecină pot fi excluse ca surse cu o probabilitate statistică ridicată. În plus, frecvența semnalului indică un câmp magnetic puternic în locul în care acesta a apărut, iar câmpul de la suprafața stelei este prea slab pentru acest lucru.

Planeta emite scurte explozii puternice de unde radio, care se repetă, iar între acestea — o emisie constantă mai slabă. După caracterul semnalului, oamenii de știință au stabilit că acesta se formează la fel ca emisia radio a aurorelor polare de pe Jupiter și a piticelor brune. Frecvența unei astfel de emisii depinde direct de intensitatea câmpului magnetic, astfel că cercetătorii au putut calcula că câmpul planetei este de cel puțin 1,25 kilogaus. Această valoare corespunde predicțiilor teoretice pentru planetele tinere și masive.

Potrivit autorilor, aurorele de pe Beta Pictoris b sunt susținute de rotația rapidă a planetei — o zi durează acolo circa nouă ore — și de câmpul său magnetic puternic. Intervalul dintre prima și a treia explozie a fost de aproximativ opt ore, ceea ce este apropiat de perioada de rotație, iar acest lucru poate indica faptul că semnalul se modifică odată cu rotirea planetei. Alte cauze posibile, de exemplu influența vântului stelar sau interacțiunea cu un satelit ipotetic, produc, potrivit calculelor oamenilor de știință, o emisie prea slabă. Cercetătorii au presupus, de asemenea, că emisia slabă de raze X, atribuită anterior stelei, ar putea proveni de fapt de la planetă.

Autorii menționează că observațiile ulterioare vor permite aflarea modului în care este orientat câmpul magnetic al planetei. Încă șapte giganți gazoși din alte cinci sisteme, aflate la o distanță de până la 45 de parseci, se găsesc la o asemenea distanță de stelele lor încât aceeași metodă ar fi potrivită și pentru ei. Pentru a capta semnalele lor radio, sensibilitatea instrumentelor trebuie mărită de cinci-șapte ori, însă acest lucru va deveni posibil odată cu apariția radiotelescoapelor de generație nouă.