Priscilla Presley, dată în judecată pentru moartea fiicei sale
Văduva lui Elvis Presley, în vârstă de 80 de ani, a fost acuzată că a deconectat aparatele de susținere a vieții fiicei sale, Lisa Marie, din dorința de a obține controlul total asupra activelor familiei și fondului fiduciar al acesteia.

În ianuarie 2023, inima cântăreței Lisa Marie Presley s-a oprit, tragedia având loc în reședința sa din California. Femeia a fost transportată la spital, dar la câteva ore, la cererea mamei sale, Priscilla Presley, aparatele care o mențineau în viață au fost deconectate. Acum, foștii parteneri de afaceri ai văduvei lui Elvis Presley susțin că aceasta a luat decizia știind că fiica sa intenționează să o îndepărteze de la conducerea fondului de trust, transmite kommersant.ru cu referire la thetimes.com.
Mai mult, Brigitte Kruse și Kevin Fialko o acuză pe Priscilla Presley de faptul că i-a folosit pentru a exploata, în scopuri financiare, numele Presley și pentru a obține controlul asupra activelor familiei, inclusiv asupra domeniului Graceland, locul unde Elvis Presley a trăit până la sfârșitul vieții sale în 1977.
La o săptămână după moartea fiicei sale, susțin reclamanții, Priscilla Presley le-ar fi spus: „Acum sunt regina. Graceland este al meu”.
Reclamanții susțin că acțiunile nelegale ale Priscillei Presley le-au cauzat daune materiale și cer o despăgubire de 50 milioane de dolari. Procesul a fost intentat într-un tribunal civil din Los Angeles. Asta înseamnă că, chiar dacă procesul va fi câștigat de reclamante, Priscilla Presley nu riscă închisoare sau urmărire penală. Avocații Priscillei Presley au numit procesul „rușinos, ridicol, indecent și nul”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


