Pamela Anderson a pozat fără machiaj pentru revista Harper's Bazaar
Actrița și modelul american în vârstă de 58 de ani, Pamela Anderson, a fost vedeta principală a ediției de vară a revistei Harper's Bazaar.

Ea a pozat într-un sacou alb și cu un colier interesant la gât pe coperta revistei. A devenit un mod tradițional ca actrița să apară fără machiaj, scrie tsn.ua.
Amintim că în ultimii ani Pamela a apărut în public fără machiaj. Ea a renunțat la acesta după moartea make-up artistului său, Alexis Vogel, cu care a colaborat mulți ani. Femeia a decedat în aprilie 2019 din cauza cancerului de sân. De asemenea, Anderson a mărturisit că acest pas a fost pentru ea o cale spre autoacceptare și eliberarea de standardele sociale.
În timpul ședinței foto, Anderson a ales ținute simple, fără de glamour, care i-au evidențiat frumusețea naturală și delicatețea.
Într-un interviu pentru revistă, vedeta a vorbit despre începutul carierei sale, modestie și adevărata frumusețe a omului.
„De fapt, sunt o persoană foarte timidă, dacă puteți să credeți asta. Eram paralizant de timidă când eram copil și mereu încercam să găsesc modalități să scap de asta, pentru că era atât de epuizant și inconfortabil. Încă simt asta uneori”, mărturisește ea.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


