Noua Miss World este reprezentanta Thailandei
Suchata Chuangsri a devenit prima thailandeză care câștigă titlul „Miss World” în cei 72 de ani de existență ai concursului. Tânăra are 21 de ani, este voluntară și are acasă 16 pisici.

Suchata Chuangsri a fost desemnată câștigătoarea ediției din acest an a „Miss World”, în competiție cu alte 108 participante, potrivit site-ului oficial al concursului, relatează rbc.ru.
Chuangsri este studentă la Facultatea de Relații Internaționale și activează ca model. Ea este pasionată de psihologie și antropologie și a făcut voluntariat în organizații dedicate cercetării cancerului mamar.
Acasă deține nu mai puțin de 16 pisici și cinci câini. Deviza sa personală, așa cum este menționată pe site-ul concursului, este: „Dacă știi că o viață a devenit mai ușoară datorită ție, înseamnă că ai avut succes”.
Ea este prima reprezentantă a Thailandei care a obținut acest titlu în întreaga istorie a competiției. În discursul său, Chuangsri a mulțumit tuturor. „Acest moment nu este doar o victorie personală, este visul fiecărei fete care dorește să fie văzută, auzită și să genereze schimbări. Este o onoare să reprezint această moștenire și, ca Miss World, să aduc o schimbare reală”, a declarat aceasta.
Concursul a avut loc în orașul Hyderabad, India.
Prima vicecampioană a fost Hasset Dereje Admassu din Etiopia, a doua, Maja Klaudia din Polonia, iar a treia, Aurelie Joachim din Martinica.
![]()
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


