theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Mai 2025, 09:12
3 576
Copiază linkul
Link copiat

Zelenski, despre schimbul de prizonieri: Singurul rezultat semnificativ al reuniunii din Turcia

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a comentat încheierea primei etape a celui mai mare schimb de prizonieri, convenit între delegațiile ucraineană și rusă în Turcia.

Zelenski, despre schimbul de prizonieri: Singurul rezultat semnificativ al reuniunii din Turcia.
Zelenski, despre schimbul de prizonieri: Singurul rezultat semnificativ al reuniunii din Turcia.

„Practic, singurul rezultat semnificativ al întâlnirii din Turcia este acesta — restul este blocat de ruși. Deocamdată blochează”, a declarat șeful statului, transmite unian.net.

El a subliniat că „întoarcerea cetățenilor din captivitate este exact ceea ce partea ucraineană face în mod constant”.

„Astăzi acasă s-au întors aproape 400 de persoane — 390. Sunt militari și civili. Mâine și poimâine vor fi următoarele etape. Formula este 1.000 la 1.000. Sunt recunoscător tuturor și întregii noastre echipe implicate în realizarea schimbului. Și, desigur, mulțumesc tuturor luptătorilor noștri de pe front, care asigură reînnoirea fondului de schimb pentru Ucraina. De asemenea, vreau să mulțumesc astăzi și forțelor noastre de ordine pentru că adaugă în fondul de schimb diverși sabotori ruși și colaboraționiști. Este important că Ucraina își returnează oamenii (...). Și la fel cum reușim acest lucru, trebuie să reușim și tot restul”, a subliniat Zelenski.

El a punctat că este necesară încetarea focului, pași diplomați spre un adevărat proces de pace și crearea unei arhitecturi eficiente de securitate.

„Îi unim pe parteneri pentru asta. Și cu siguranță este timpul să punem o mai mare presiune pe Rusia, astfel încât rezultatul să nu fie doar unul singur, ci tot ce este necesar. Iar când rușii au petrecut deja o săptămână pentru a formula așa-numitul „memorandum”, pe care îl vor pentru a răspunde necesității de încetare a focului — asta este cu siguranță o batjocură față de întreaga lume. Atât timp! Fiecare zi de război înseamnă pierdere de vieți omenești. Desigur, în Rusia nu se ține socoteala oamenilor. Dar lumea trebuie să țină. Sunt necesare noi sancțiuni împotriva Rusiei. Mulțumesc fiecăruia care le susține și le promovează”, a spus președintele Ucrainei.

Zelenski a spus și că a ascultat raportul ministrului de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, privind îndeplinirea sarcinilor legate de colaborarea cu partenerii pentru finanțarea producției ucrainene.

„Primul punct: asigurarea finanțării suplimentare pentru producția de artilerie — proiectile. Există un rezultat — două treimi din fonduri sunt deja asigurate. Al doilea: finanțare suplimentară pentru producția de drone în Ucraina. Fondurile vor fi”, a spus președintele.

De asemenea, Zelenski a anunțat pachete noi de sancțiuni.

„Am primit raportul, pregătim noi pachete de sancțiuni. Pachete puternice de sancțiuni”, a precizat președintele Ucrainei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat