Zelenski anunță un nou proiect de lege privind combaterea corupției
Președintele Ucrainei a prezentat joi, 24 iulie, un nou proiect de lege privind combaterea corupției, ca răspuns la protestele în masă împotriva unei legi recent adoptate. Criticii documentului aprobat de Rada Supremă spun că acesta subminează independența celor două agenții anticorupție cheie din Ucraina.

Legea a fost adoptată marți, 22 iulie. Documentul i-a acordat procurorului general al țării dreptul de a supraveghea Biroul Național Anticorupție al Ucrainei și Procuratura Specializată Anticorupție, transmite euronews.com.
Președintele Ucrainei a încercat să prezinte acest pas ca fiind unul pozitiv, susținând că va duce la accelerarea investigațiilor, creșterea numărului de condamnări și reducerea „influenței rusești”.
Cu toate acestea, mii de ucraineni au ieșit în stradă pentru a-și exprima dezacordul față de acțiunile Guvernului. Aceste manifestații, care durează deja de câteva zile, au devenit cele mai mari proteste de la începutul invaziei ruse la scară largă.
Încercând să calmeze protestatarii, Zelenski a declarat joi, 24 iulie, că este pregătit să înainteze în Parlament un proiect de lege revizuit, care să „asigure consolidarea reală a sistemului de aplicare a legii” și „independența organelor anticorupție”.
Pe lângă faptul că votul de marți, 22 iulie, din Parlamentul Ucrainei a provocat proteste interne, acesta a stârnit și îngrijorare în cadrul UE, bloc în care Kievul aspiră să adere.
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a numit marți, 22 iulie, legea drept „un pas serios înapoi”, subliniind că funcționarea Biroului Național Anticorupție al Ucrainei și Procuraturii Specializate Anticorupție este „necesară” pentru parcursul Ucrainei către aderarea la blocul comunitar.
Filiala ucraineană a organizației Transparency International a condamnat, de asemenea, decizia Parlamentului, afirmând că aceasta subminează încrederea partenerilor internaționali.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


