O pungă aruncată într-o mașină a fost la un pas de a ucide un șofer în Cehia
O pungă de polietilenă a intrat pe fereastra deschisă a unei mașini conduse de o tânără și „a aterizat” direct pe fața ei.

Ea a pierdut controlul și a intrat în panică. Drept urmare, mașina a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac, informează vinegret.cz.
„Și totuși, femeia a avut foarte mult noroc. Era singură în mașină și a evitat rănile grave. A ieșit singură din vehicul și a sunat la serviciile de urgență”, a declarat reprezentanta poliției Jaromira Novakova.
Șoferița a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a ieșit negativ. Pagubele aduse vehiculului au fost estimate preliminar la 60.000 de coroane.
La sosirea salvatorilor, tânăra stătea în afara mașinii, era conștientă și își amintea cum s-a petrecut accidentul.
„După examinare, pacienta cu suspiciune de leziuni medii ale coloanei cervicale, membrelor și abdomenului a fost transportată la spitalul din orașul Strakonice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciului de ambulanță din regiunea Boemia de Sud, Petra Kafkova.


