YouTube este încetinit în Rusia, după ce canalele de propagandă au fost șterse
Apogeul blocării canalelor YouTube de propagandă rusă a avut loc în mai-iunie 2024. Probabil, Roskomnadzor a decis să încetinească YouTube în Rusia, ca răspuns la acest lucru, crede redacția Novaya Gazeta Europe.

Încetinirea YouTube în Rusia a urmat aproape imediat după eliminarea unui număr record de conturi, de pe site-ul de găzduire video care distribuiau propagandă rusă. Novaya Gazeta Europe scrie despre acest lucru vineri, 16 august, pe baza datelor din rapoartele date de Google „Threat Analysis Group”(TAG), care luptă împotriva atacurilor hackerilor, scrie dw.com.
Conform acestor rapoarte, din 2020, TAG a blocat aproximativ 9.400 de canale YouTube care au difuzat propagandă rusă.
Marea majoritate a acestora (8800) au fost șterse după începerea războiului pe scară largă în Ucraina, iar vârful blocării a avut loc în mai-iunie 2024: în această perioadă, accesul la 38% din numărul total de canale șterse a fost blocat (aproape 3600).


