theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Martie 2025, 19:28
4 662
Copiază linkul
Link copiat

Volkswagen compensează o parte din scăderea vânzării de mașini cu marca sa de cârnați

Afacerea auto slăbește, dar Volkswagen a reușit să stabilească un alt record cu un singur produs în 2024. 8,552 milioane de bucăți de cârnați currywurst au fost vândute în cantine și supermarketuri în 2024.

Volkswagen compensează o parte din scăderea vânzării de mașini cu marca sa de cârnați.
Volkswagen compensează o parte din scăderea vânzării de mașini cu marca sa de cârnați.

Printre acești cârnați se număra celebrul currywurst, un cârnaț feliat acoperit cu pudră de curry și ketchup, căruia îi este dedicată chiar și o zi națională. Dintre cele 1.500 de tipuri de cârnați din Germania, currywurst este unul dintre cele mai distinctive, adesea servit pe o farfurie de carton împreună cu chipsuri, relatează adevarul.ro.

Noile cifre arată o creştere constantă a vânzărilor pentru linia de cârnaţi a celor de la Volkswagen. Vânzările din 2024 au depăşit precedentul record, stabilit în 2023, cu peste 200.000 de unităţi, a confirmat un purtător de cuvânt de la Volkswagen.

Cifrele privind vânzările de cârnaţi au fost publicate într-un mesaj intern trimis angajaţilor de la Volkswagen şi postat de consiliul de întreprindere al companiei. 

„Cu peste opt milioane de cârnaţi Volkswagen Original Currywurst vânduţi, sărbătorim un nou record de vânzări", a scris directorul de resurse umane, Gunnar Kilian, într-o postare pe LinkedIn.

Însă, spre deosebire de vânzările înfloritoare de cârnaţi, vânzările de vehicule ale Grupului Volkswagen au scăzut cu 2,3% în 2024, până la 9,03 milioane de modele, aici fiind incluse toate mărcile din portofoliul grupului, care pe lângă Volkswagen include şi Audi, SEAT şi Skoda.

Pentru marca Volkswagen, cârnaţii sunt de departe cel mai bine vândut produs. În 2024, a vândut 8,5 milioane de cârnaţi, comparativ cu aproximativ 5,2 milioane autoturisme şi utilitare cu marca Volkswagen.

Compania a estimat că noul record de vânzări se datorează noilor sortimente precum hot dog-ul lansat în 2021, din care anul trecut au fost vândute aproape 2,18 milioane de unităţi. Clasicul Volkswagen currywurst s-a vândut în aproape 6,317 milioane unităţi.

Directorul de resurse umane de la Volkswagen, Gunnar Kilian, a dezvăluit că urmează să fie lansate şi alte sortimente de cârnaţi. „Se lucrează deja la noul nostru produs de succes Currywurst", a spus Kilian.

Currywurst-ul Volkswage a fost introdus în 1973 şi este vândut la cantinele din cadrul uzinelor Volkswage. Însă cârnaţii marca Volkswage sunt disponibili şi la multe supermarketuri din landul german Saxonia Inferioară, unde Volkswage îşi are sediul precum şi multe din marile sale uzine.

Currywurst este produs la o măcelărie proprie a Volkswagen şi figurează inclusiv în registrul de inventar al produselor sale cu un număr propriu de serie: 199 398 500 A.

Acest cârnaț a declanşat şi o dezbatere politică naţională, după ce în 2021 Volkswagen a decis că meniul de la cantina angajaţilor nu trebuie să conţină carne. În replică, fostul cancelar german Gerhard Schroeder a criticat decizia ca un atac la tradiţiile germane. 

„Currywurst cu cartofi prăjiţi este unul dintre batoanele energizante ale unui muncitor calificat în producţie", a susţinut Schroeder, care este născut în landul german Saxonia Inferioară. 

Ca urmare a criticilor, Volkswagen a reintrodus cârnaţii în meniul cantinelor în 2023.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat