Vance: Nu vrem ca Rusia să cucerească întreaga Ucraină
Vicepreședintele SUA a dat asigurări că Washingtonul dorește să mențină integritatea teritorială a Ucrainei.

Statele Unite sunt determinate să păstreze integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul unui posibil acord de pace, a declarat vicepreședintele SUA, J. D. Vance, într-un interviu acordat publicației USA Today, transmite unian.net.
Potrivit lui Vance, el și președintele Donald Trump au avut mai multe discuții bune cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Vicepreședintele american a adăugat că va continua să lucreze pentru pace.
„Cred că suntem destul de aliniați cu președintele Zelenski pe acest subiect, deși avem unele dezacorduri. Desigur, dorim să protejăm integritatea teritorială a Ucrainei. Nu vrem ca Rusia să ocupe întreaga țară. De asemenea, vrem ca uciderile să înceteze”, a subliniat vicepreședintele SUA.
Totodată, Vance a remarcat că, în opinia sa, războiul din Ucraina a ajuns într-un punct în care rușii, continuând lupta, în realitate nu obțin nimic și nici ucrainenii.
De aceea, vicepreședintele american a exprimat părerea că, în acest moment, este mai bine pentru toți, inclusiv pentru Statele Unite, ca uciderile să înceteze și să se ajungă la o soluționare pașnică a conflictului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


