În Ucraina, punctele de frontieră ar putea fi mutate peste hotare după atacurile asupra camioanelor cu cereale
Ucraina poartă negocieri cu Polonia și Slovacia privind mutarea controlului vamal pe teritoriul acestora. Motivul îl reprezintă dronele rusești, care atacă camioanele cu cereale aflate la coadă.

Potrivit unor surse Financial Times, familiarizate cu situația, scopul unor astfel de înțelegeri este protejarea camioanelor cu produse agricole de atacurile rusești, scrie rbc.ua
Kievul are deja o experiență similară. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a comunicat că au fost create puncte comune de control la frontiera cu Republica Moldova. Acum, Ucraina vrea să extindă această abordare și asupra altor vecini, în special asupra Poloniei.
Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Gheorghi Tîhîi, a explicat că necesitatea schimbărilor a apărut din cauza noilor circumstanțe de securitate. Potrivit acestuia, Kievul urmărește să ajungă cât mai rapid la un acord cu partea poloneză.
De ce sunt căutate noi rute
Din cauza atacurilor rusești, ruta maritimă prin Marea Neagră este practic blocată. Prin urmare, Ucraina a fost nevoită să majoreze exporturile pe rute auto, fluviale și feroviare prin Europa.
Însă, în ultimele săptămâni, dronele rusești lovesc în mod regulat camioane cu produse agricole ucrainene, aflate în cozi la frontieră.
Ministrul Agriculturii al Ucrainei, Taras Vîsoțkîi, a declarat că atacurile cu drone asupra celor mai mari porturi maritime și a navelor din regiune au redus exporturile cu aproximativ jumătate. În septembrie, țara a exportat 2,4 milioane de tone de produse agricole. Aceasta reprezintă doar 46% din volumul posibil.
Potrivit lui Vîsoțkîi, fără acces deplin la porturile de la Marea Neagră, posibilitățile Ucrainei sunt limitate la nivelul de 45-50% din potențial. De aceea, a adăugat el, trebuie menținute și extinse rutele alternative și trebuie lucrat cu partenerii europeni pentru a compensa cheltuielile suplimentare de logistică.
Ce alte rute sunt luate în considerare
Ucraina se gândește, de asemenea, să expedieze o parte din produse prin porturile statelor baltice. Totuși, după cum notează Financial Times, astfel de transporturi costă mult mai mult decât cele prin Marea Neagră.
Potrivit datelor Comisiei Europene, volumul mărfurilor ucrainene transportate pe Dunăre aproape s-a dublat: de la circa 600 de mii de tone în august la 1,16 milioane de tone în septembrie. Luna trecută, prin Marea Neagră au trecut doar 10% din exporturile ucrainene.
Publicația notează că noile rute sunt complicate de suprasolicitarea infrastructurii feroviare și a canalelor. O altă problemă este nivelul scăzut al apei în Dunăre după seceta din vară, care limitează volumele de transport.
În plus, Polonia, Ungaria și Slovacia au interzis importul de cereale ucrainene, însă permit tranzitul unei cantități limitate de produse.


