Un oraș japonez plătește oamenii pentru a sta pe escalatoare
Orașul Nagoya a devenit unul dintre primele municipii care au îndemnat oficial pasagerii să nu meargă pe escalatoare, ci să stea pe ambele părți. Această decizie a fost luată în cadrul eforturilor de reducere a riscului de accidentări, în special în rândul persoanelor în vârstă și al copiilor.

Pentru implementarea acestei reguli, a fost creat un grup de persoane care ocupă o parte a escalatorului, ținând în mâini pancarte cu îndemnul de a sta liniștit în direcția de mișcare. Membrii acestui grup lucrează câte șase ore pe schimb la 19 stații de cale ferată. Conducătorul echipei primește aproximativ 110 de dolari pe zi, iar ceilalți participanți – câte 45 de dolari. Potrivit organizatorilor, este un job part-time bun, mai ales pentru studenți sau pensionari, transmite gazeta.ru cu referire la soranews24.com.
Deși autoritățile susțin că statul pe ambele părți ale escalatorului este mai sigur și contribuie la un flux mai uniform al oamenilor, nu toți sunt de acord cu această opinie. Criticii spun că, pentru cei care obișnuiesc să alerge pe scări, această restricție duce la creșterea timpului de așteptare și de deplasare.
În plus, studiile arată că eficiența fluxului depinde de gradul de aglomerație al stației. În orele de vârf, beneficiul statului pe ambele părți poate fi semnificativ, dar în perioadele mai puțin aglomerate diferența este nesemnificativă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.