Un cetățean american a deturnat un avion în Belize și a fost împușcat de un pasager
Un avion al companiei aeriene Tropic Air, care efectua o cursă între Corozal și San Pedro, a fost deturnat de un cetățean american, Akinyela Sawa Taylor. La bord se aflau 14 pasageri și doi membri ai echipajului.

Cazul a avut loc joi, 17 aprilie, înainte de decolarea aeronavei. Taylor a amenințat cu un cuțit, cerând ca avionul să fie realimentat și să-l scoată din țară. El primise refuz de intrare în Belize weekendul precedent, dar autoritățile încearcă să stabilească cum a reușit totuși să pătrundă pe teritoriul țării, relatează rbc.ru, citând abcnews.go.com.
Zborul a devenit haotic și a durat aproape două ore, timp în care avionul a zburat fără o destinație clară. În cele din urmă, Taylor a fost împușcat mortal în piept de un pasager aflat la bord, care deținea legal o armă de foc.
Trei pasageri din Belize au fost răniți cu cuțitul în timpul confruntării. La momentul aterizării, aeronava era aproape fără combustibil. Printre pasageri se aflau și doi cetățeni americani.
„Suntem recunoscători, cred că toți suntem, că acest caz nu s-a soldat cu un număr mare de victime”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


