Un bebeluș din Germania a supraviețuit unei căderi de 50 de metri în Alpii austrieci
Un bebeluș de numai 10 săptămâni din Leipzig a supraviețuit unei căzături de pe un versant înalt de aproximativ 50 de metri, în Alpii austrieci. Incidentul a avut loc în regiunea Landeck, când familia din Germania se plimba în Munții Tirolului.

Mama bebelușului, o femeie de 23 de ani, încerca să deschidă poarta către o pășune când căruciorul cu copilul a început brusc să se rostogolească pe o pantă. Acesta s-a răsturnat de mai multe ori, iar copilul a fost aruncat din el. Victima a fost găsită pe o poiană, sub munte, la o altitudine de 1.700 de metri. Bebelușul era grav rănit, dar în viață.
În apropiere se aflau membri ai serviciului de salvare montană. Aceștia au acordat primul ajutor la fața locului și, împreună cu mama, au transportat copilul la spital. Inițial, micuțul a fost examinat într-o clinică regională, apoi a fost transferat cu elicopterul la clinica universitară din Innsbruck. Acolo, medicii au declarat că nu există pericol pentru viață.
„Având în vedere gravitatea incidentului, copilul a avut un noroc incredibil”, a declarat pentru agenția APA reprezentantul clinicii, Johannes Schwamberger.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.