Un bărbat și-a uitat soția pe o autostradă din Franța și și-a amintit de ea după 300 km
În Franța, un parizian în vârstă de 62 de ani și-a uitat soția pe autostradă, a parcurs 300 de kilometri și și-a amintit de ea abia după patru ore.

Femeia a fost căutată de jandarmi, scrie France 3, citat de rbc.ru.
Familia plecase cu mașina spre Maroc noaptea, 5 iulie, iar în timpul uneia dintre opriri, bărbatul a plecat la drum fără soția sa, în vârstă de 62 de ani. În acel moment, fiica lor de 22 de ani dormea pe bancheta din spate și nu a observat dispariția mamei.
Realizând că și-a lăsat soția undeva pe drum, parizianul a cerut ajutorul jandarmilor. Apelul tatălui panicat a fost înregistrat la ora 08:30, ora locală. Căutările au fost îngreunate de faptul că familia făcuse mai multe opriri, iar bărbatul nu-și amintea exact unde o lăsase pe soție.
Femeia a fost găsită datorită semnalului telefonului mobil, în departamentul Deux-Sevres, la 300 de kilometri de locul în care soțul și-a dat seama că lipsește. După ce au localizat-o, jandarmii l-au rugat pe bărbat să se întoarcă și să-și recupereze soția.
În urma acestui caz a fost deschisă o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele. S-a constatat că a fost vorba, într-adevăr, doar de o scăpare cauzată de neatenție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


