Un avion al companiei Wizz Air a solicitat o aterizare de urgență pe Aeroportul din București
Potrivit Agerpres cu referire la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), aterizarea a fost solicitată din cauza unor probleme tehnice.

La bordul avionului se aflau 228 de pasageri și nouă membri ai echipajului, acesta zbura de la Billund la București și trebuia să aterizeze la ora 13:00, relatează rupor.md.
„La 12:43 a declarat urgenţă în zbor. Echipajul a solicitat aterizare de urgenţă din cauza unei posibile probleme tehnice. Imediat pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, care a aşteptat aterizarea aeronavei în vederea unei eventuale intervenţii. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă la 12:46”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu.
Potrivit sursei citate, traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a fi afectat de aterizarea de urgenţă.


