Ucraina și SUA au divergențe cel puțin în trei puncte ale planului de pace
Pozițiile Kievului și ale Washingtonului diferă semnificativ în privința teritoriilor, a efectivelor armatei ucrainene și a perspectivelor de aderare la NATO, iar acestea nu sunt „detalii minore ce trebuie ajustate”.

Între propunerile planului de pace ale administrației lui Donald Trump, adresate Ucrainei, și ceea ce sunt dispuse să accepte autoritățile de la Kiev există diferențe considerabile. Despre acest lucru a relatat miercuri, 26 noiembrie, postul american CNN, citând o sursă ucraineană de rang înalt, bine informată despre desfășurarea negocierilor, scrie dw.com cu referire la cnn.com.
Potrivit acestuia, un „consens” a fost atins asupra majorității celor 28 de puncte ale planului, însă există cel puțin trei aspecte asupra cărora opiniile părților diferă substanțial.
Chestiuni privind teritoriile, efectivele armatei ucrainene și aderarea la NATO
Este vorba, în special, despre problema privind trecerea unor teritorii-cheie din Donbas sub controlul Moscovei. SUA au propus anterior Ucrainei să accepte crearea acolo a unei zone demilitarizate administrate de Rusia. Sursa ucraineană a declarat pentru CNN că asupra acestei propuneri s-au înregistrat „anumite progrese”, dar nu a fost luată o decizie finală.
În plus se discută propunerea SUA de a limita efectivele Forțelor Armate ale Ucrainei la 600.000 de militari. Kievul nu este, deocamdată, pregătit să aprobe această idee.
În cele din urmă, Ucraina nu dorește să renunțe la perspectiva de a deveni membră NATO. O asemenea concesie ar crea „un precedent periculos” și, de facto, ar oferi Rusiei drept de veto asupra primirii noilor candidați în alianță, „al cărei membru nici măcar nu este”, a subliniat sursa.
Nu este vorba despre „detalii nesemnificative”
Toate cele trei puncte reprezintă „linii roșii” pentru Ucraina, dar sunt esențiale pentru Moscova, a constatat postul de televiziune.
Oricât ar încerca administrația Trump să prezinte altfel situația, nu este deloc vorba despre „câteva puncte rămase de divergență” sau „detalii minore care trebuie reglementate”, subliniază CNN.
Podoleak: Problemele sensibile au fost transferate pe o pistă separată
Anterior, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, Mihailo Podoleak, a confirmat într-un interviu pentru DW că, în timpul negocierilor, planul de pace al președintelui SUA a fost parțial modificat, iar „unele chestiuni sensibile au fost transferate pe o pistă separată”.
Podoleak a exprimat, în special, încrederea că o serie de aspecte lăsate în afara discuțiilor principale, care privesc în special teritoriile și garanțiile de securitate pentru Kiev, trebuie tratate în primul rând la nivelul președinților Statelor Unite, Ucrainei și liderilor europeni.
Șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, a declarat pentru publicația Axios că Zelenski speră să se întâlnească personal cu Trump chiar în această săptămână, pentru a conveni asupra unui plan comun de încetare a războiului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


