Ucraina a transmis SUA și Marii Britanii lista țintelor de pe teritoriul Rusiei
Forțele Armate ale Ucrainei doresc să utilizeze rachetele cu rază lungă de acțiune ATACMS și Storm Shadow pentru a lovi obiective militare în Rusia, scrie Reuters.

Ucraina a transmis SUA și Marea Britanie o listă cu obiective militare de pe teritoriul Rusiei pe care ar dori să le lovească cu rachetele cu rază lungă de acțiune primite de la aliații săi occidentali. Despre aceasta informează agenția Reuters, citând doi diplomați europeni anonimi, transmite dw.com.
Potrivit agenției, inițial partea ucraineană plănuia să utilizeze rachetele americane ATACMS pentru a lovi baze aeriene unde se află avioanele rusești implicate în acțiuni de luptă. Totuși, ca răspuns, Pentagonul a afirmat că Rusia a mutat 90% din avioanele sale de luptă din raza de acțiune a rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate Ucrainei de SUA.
De asemenea, menționează Reuters, Ucraina plănuiește să utilizeze rachetele occidentale pentru a lovi centrele de comandă militară rusești, depozitele de combustibil și muniție, precum și locurile de concentrare a trupelor. Pe lângă ATACMS, Forțele Armate ale Ucrainei doresc să folosească pentru lovituri de lungă distanță pe teritoriul Federației Ruse rachetele britanice Storm Shadow și franceze SCALP.
Washingtonul și Londra au amânat decizia privind loviturile Ucrainei asupra Rusiei
Președintele SUA, Joe Biden, și premierul britanic, Keir Starmer, după întâlnirea de la Washington din vineri, 13 septembrie, nu au permis public Ucrainei să efectueze lovituri de lungă distanță asupra teritoriului Rusiei.
Totuși, ambii lideri au confirmat „sprijinul neclintit" pentru Kiev în respingerea agresiunii ruse și au exprimat „îngrijorarea profundă" cu privire la livrările de „arme mortale" din partea Iranului și Coreei de Nord către Rusia și „sprijinul Republicii Populare Chineze pentru baza de apărare și industrie a Rusiei".
The Guardian: Londra a permis Kievului să lovească cu rachetele occidentale asupra Rusiei
Conform ziarului The Guardian, Marea Britanie a permis deja Ucrainei să lovească cu rachetele sale Storm Shadow asupra Rusiei. Totuși, SUA nu au acordat o asemenea autorizare. The Guardian a scris că Washingtonul și Londra au luat o decizie comună pozitivă în această privință și tocmai din acest motiv secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul britanic de Externe David Lammy, au venit împreună la Kiev pe 11 septembrie. Cu toate acestea, în timpul vizitei, nu s-a anunțat oficial ridicarea restricțiilor militare pentru Forțele Armate ale Ucrainei.
Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că utilizarea armelor de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune de către Ucraina pentru lovituri asupra teritoriului Rusiei ar însemna implicarea directă a țărilor NATO în război. În acest caz, „esenta conflictului" din Ucraina se va schimba, iar Rusia „va lua deciziile corespunzătoare, în funcție de amenințările care se creează", a amenințat Putin. Mai târziu, același lucru a fost spus de reprezentantul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia.
Keir Starmer, înainte de plecarea către Washington, a spus că țara sa „nu caută conflict" cu Rusia. Totuși, premierul britanic a amintit că, Rusia a început războiul cu Ucraina și că Kievul are dreptul la autoapărare.
Ministrul Apărării german, Boris Pistorius, a comunicat pe 13 septembrie că, dreptul internațional permite Ucrainei să lovească ținte în adâncimea Rusiei, în scop de autoapărare. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a cerut partenerilor occidentali să acorde această autorizare.


