Ucigașa unei fete franceze de 12 ani, condamnată la închisoare pe viață
Dahbia Benkired, o cetățeană algeriană în vârstă de 27 de ani, a fost condamnată vineri seara, 24 octombrie, la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate în cazul uciderii Lolei Daviet, o fată de 12 ani, în anul 2022.

Ea a fost găsită vinovată pentru toate capetele de acuzare: omor, viol, acte de tortură și cruzime, transmite euronews.com.
Anterior, procurorul de stat a solicitat exact această pedeapsă pentru Benkired. Este cea mai severă măsură prevăzută de legea franceză după abolirea pedepsei cu moartea și, până în prezent, nu a mai fost aplicată niciunei femei.
Jurații au decis că Benkired a supus-o pe Lola la „o adevărată tortură”.
Mama Lolei și fratele ei, Thibault, s-au îmbrățișat și au izbucnit în lacrimi când a fost anunțată sentința. „Am crezut în dreptate și am obținut-o”, au spus ei la ieșirea din sala de judecată.
Tatăl Lolei a murit în 2023 în urma unui stop cardiac, după ce începuse să consume excesiv alcool. El nu și-a revenit niciodată după moartea fiicei sale.
Pe tot parcursul procesului, Dahbia Benkired a rămas aproape indiferentă la ceea ce se întâmpla, inclusiv la momentul pronunțării verdictului. Avocatul ei a declarat că nu a fost încă luată o decizie privind apelul.
Cazul Lolei a zguduit Franța și a alimentat sentimentele anti-imigraționiste, după ce s-a aflat că tânăra de 27 de ani nu avea drept legal de ședere în țară.
O tragedie care a șocat Franța
Corpul Lolei a fost găsit într-o valiză pe o stradă din Paris, în apropierea locuinței sale, situată în nord-estul Capitalei franceze.
Fata de 12 ani se întorcea de la școală pe 14 octombrie 2022. Imaginile camerelor de supraveghere arată cum Benkired, care locuia în apartamentul surorii sale din aceeași clădire, s-a întâlnit cu copila puțin după ora 15:00.
Când Lola nu s-a întors acasă, părinții au dat alarma. O oră și jumătate mai târziu, Benkired a fost surprinsă din nou de camerele din bloc, purtând o valiză mare, în care, mai târziu, s-a descoperit trupul fetei ucise. Vecinii au observat valiza și au spus ulterior Poliției că tânăra femeie părea să aibă dificultăți în a o ridica de la sol.
Crima a șocat Franța. Extrema dreaptă a criticat din nou politica de imigrație a Guvernului, întrucât Dahbia Benkired a primit interdicția să părăsească teritoriul francez cu două luni înainte de crimă, dar decizia nu fusese executată.
„Pentru mine nu contează”
Vineri, 24 octombrie, în fața Curții Penale din Paris, după o pledoarie de o oră, procurorul general a cerut condamnarea la închisoare pe viață. De la introducerea acestei măsuri în 1994, au fost pronunțate doar câteva astfel de sentințe și niciuna, până acum, împotriva unei femei.
Această pedeapsă este cunoscută drept „închisoare pe viață reală”, deoarece nu prevede eliberare condiționată.
Totuși, legislația franceză permite reexaminarea sentinței după 30 de ani, la cererea condamnatului.
Joi, 23 octombrie, experții psihiatri au declarat în fața instanței că Benkired este penal responsabilă pentru faptele sale.
Ei nu au identificat semne de boală psihică sau tulburări ale rațiunii, descriind-o drept o persoană cu „inteligență normală”, fără „patologii psihice”.
Într-unul dintre rapoartele psihiatrice, ea este caracterizată drept „rece, pasiv-agresivă”, manifestând „narcisism patologic”, comportament antisocial și „un risc foarte ridicat de recidivă”.
A doua expertiză a constatat „absența simptomelor depresive, anxioase sau posttraumatice” și a remarcat „un nivel foarte scăzut de empatie”.
Detașarea sa emoțională a fost observată încă din momentul arestării. „Nu a arătat niciodată semne de regret, atât de mult încât m-a făcut să mă îndoiesc de vinovăția ei, în ciuda tuturor probelor. Faptele erau atât de cumplite încât mă așteptam să cedeze psihic”, a declarat un polițist.
Când Benkired a văzut fotografiile victimei mutilate, a spus: „Pentru mine nu contează”
În ultimul ei cuvânt adresat instanței, înainte ca jurații să se retragă pentru deliberare, Benkired a spus: „Îmi cer iertare, este îngrozitor ceea ce am făcut, și asta este tot ce pot spune”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


