Trump: Preluarea Cubei poate fi prietenoasă, dar poate fi și ostilă
Președintele SUA a declarat că secretarul de stat Marco Rubio lucrează la un acord cu autoritățile cubaneze. În urma acestuia, SUA vor putea să stabilească „prietenos” controlul asupra insulei. Sau să recurgă la o variantă ostilă.

„Nu contează, pentru că ei, cum se spune, sunt la „ultimul suflu”. Nu au energie. Nu au bani. Sunt într-o criză umanitară profundă. Și noi nu vrem să vedem asta. Dar s-au comportat foarte prost față de mulți oameni, după cum știți, și față de mulți dintre concetățenii noștri”, a declarat Trump la o conferință de presă (transmisă de canulul de YouTube al Casei Albe).
Nu se știe exact la ce fel de acord lucrează autoritățile SUA. Totuși, Donald Trump a afirmat deja de mai multe ori că Havana poartă negocieri cu Washingtonul „la cel mai înalt nivel”, și, posibil, SUA vor putea realiza o „preluare prietenoasă a Cubei”, a spus anterior președintele.
Potrivit USA Today, autoritățile SUA ar putea anunța un acord cu Cuba în viitorul apropiat. Sursele publicației susțin că subiectele discutate cu Havana includ scenariul retragerii președintelui Miguel Diaz-Canel de la putere, statutul familiei lui Fidel Castro pe insulă, precum și încheierea unor acorduri în domeniul energiei, turismului și porturilor. În același timp, guvernul SUA a luat în considerare posibilitatea ridicării unor sancțiuni împotriva Cubei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


