Thailanda a decis să pună pariu pe „turismul curcubeu”
Astfel, țara dorește să atragă încă patru milioane de turiști și aproximativ două miliarde de dolari în venituri.

După ce în 2024 Thailanda a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, autoritățile țării s-au concentrat pe promovarea așa-numitului „turism curcubeu”, relatează unian.net, citând bloomberg.com.
Potrivit unui studiu realizat de platforma de turism Agoda, autoritățile intenționează să atragă anual aproximativ patru milioane de turiști suplimentari, care ar putea aduce în bugetul național circa două miliarde de dolari.
Studiul subliniază, de asemenea, că legea privind drepturile cuplurilor de același sex, care va intra în vigoare în ianuarie 2025, va crea în Thailanda 152.000 locuri de muncă cu normă întreagă și va contribui la creșterea produsului intern brut al țării cu 0,3%.
Thailanda a devenit prima țară din Asia de Sud-Est care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex și a treia din Asia, după Taiwan și Nepal. Conform noii legi, Thailanda va recunoaște înregistrarea căsătoriilor între partenerii de același sex începând de la vârsta de 18 ani și le va acorda acestora drepturi la moștenire, beneficii fiscale, adopția copiilor și altele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


