Statele Unite au lovit peste 75 de ținte ale ISIS în Siria
Scopul atacului a fost prevenirea încercărilor „Statului Islamic” de a profita de instabilitatea actuală din Siria după înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad, au declarat oficialii Comandamentului Central al Statelor Unite.

După căderea regimului lui Bashar al-Assad, forțele armate americane au lovit duminică, 8 decembrie, peste 75 de ținte ale „Statului Islamic” (ISIS) în centrul Siriei, transmite dw.com.
Operațiunea a implicat bombardiere strategice B-52, avioane de luptă F-15 și bombardiere de atac A-10.
„Toate grupările din Siria trebuie să înțeleagă că le vom trage la răspundere dacă vor coopera cu ISIS sau îl vor susține în orice mod”, a declarat comandantul CENTCOM, Michael Kurilla, în cadrul unui comunicat.
Anterior, președintele SUA, Joe Biden, a numit căderea regimului lui Assad în Siria „un act fundamental de justiție” și, în același timp, „un moment de risc”.
„ISIS va încerca să profite de situația actuală și să umple golul creat. Nu vom permite acest lucru”, a declarat el într-un discurs susținut la Casa Albă, adăugând că unele dintre grupările care l-au înlăturat pe Assad au fost anterior legate de terorism și au încălcat drepturile omului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


