Spioni ruși, suspectați în implicarea unui incendiu de la depozitul DHL din Marea Britanie
Unitatea antiteroristă a poliției britanice verifică posibila implicare a Rusiei în incendiul de la depozitul DHL din Birmingham, scrie ziarul The Guardian.

Incendiul a avut loc pe 22 iulie, iar în urma incendiului nu a avut de suferit, transmite rtvi.com.
Potrivit publicației, poliția investighează ipoteza conform căreia „spioni ruși” ar fi putut plasa un dispozitiv exploziv pe un avion care zbura spre Marea Britanie. Se presupune că acest dispozitiv ar fi fost cel care a provocat incendiul la depozitul DHL.
Potrivit informațiilor, incendiul a avut loc la un depozit unde se procesează pachetele pentru livrare. Pachetul care a provocat incendiul a sosit la depozitul DHL cu avionul, deși nu este clar dacă a fost un zbor de marfă sau de pasageri. Dacă incendiul ar fi izbucnit în timpul zborului, consecințele ar fi putut fi mult mai grave.
Un incident similar a avut loc în aceeași perioadă în Germania, reamintește The Guardian. Acolo, la un obiectiv DHL din Leipzig, a luat foc un pachet suspect care urma să fie încărcat pe un zbor.
Șeful Oficiului Federal pentru Protecția Constituției din Germania (agenție germană de contraspionaj) Thomas Haldenwang a spus săptămâna aceasta că avionul ar fi putut suferi un accident dacă incendiul ar fi izbucnit în timpul zborului. Haldenwang a acuzat „serviciile secrete ruse” de incident.
Anchetatorii analizează legătura dintre incendiile din Birmingham și Leipzig. Marea Britanie suspectează că incidentul ar putea face parte dintr-o campanie mai amplă care ar fi desfășurată de „spioni ruși” în întreaga Europă.
În articolul publicației se menționează că scopul unor astfel de acțiuni ar putea fi cauzarea de daune aliaților occidentali ai Ucrainei. Kremlinul neagă în mod obișnuit implicarea în activități de diversie, a adăugat ziarul.


