Moscova și regiunea omonimă, atacate de sute de drone ucrainene: două persoane au murit
Două persoane au murit, iar cel puțin șase au fost rănite în urma unui atac masiv cu drone în regiunea Moscovei.

Deasupra regiunii Moscova au fost doborâte 249 de drone ucrainene, a anunțat duminică dimineață, 20 septembrie, guvernatorul Andrei Vorobiov, pe Telegram, relatează dw.com
Potrivit lui Vorobiov, în localitatea Sofiino, un complex de depozite a luat foc în urma atacului. Canalul anonim de Telegram „VChK-OGPU” susține că acolo a fost cuprins în întregime de flăcări un complex logistic cu o suprafață de circa 850 de mii de metri pătrați. Guvernatorul a mai declarat că dronele au lovit trei blocuri și o casă particulară, provocând incendii.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat doborârea a 186 de drone în apropierea Moscovei. „A fost avariat un obiectiv de pe teritoriul Rafinăriei de Petrol din Moscova. Nu sunt victime”, a adăugat el.
Potrivit „VChK-OGPU”, rafinăria din cartierul moscovit Kapotnia a fost cuprinsă de flăcări. Aceasta a mai fost atacată în luna iunie.
În plus, la Liuberțî, dronele ar fi atacat o centrală termoelectrică, iar în Kotelniki, o dronă ar fi lovit un bloc de locuințe, susține „VChK-OGPU”. Canalul „Ostorojno, novosti” relatează, citând localnici, despre un incendiu într-un complex rezidențial din Kotelniki. La Istra, fragmentele unei drone au avariat un apartament într-un bloc de locuințe, a declarat șefa districtului municipal, Tatiana Vitușeva. Aeroporturile Vnukovo, Domodedovo și Jukovski și-au suspendat temporar activitatea.


